Comisia parlamentară privind Roşia Montană va fi condusă de deputatul PSD Iulian Iancu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia parlamentară specială pentru proiectul privind Roşia Montană va fi condusă de către deputatul PSD Iulian Iancu.

Iulian Iancu este preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

La nivelul USL s-a decis ca şefia Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul privind Roşia Montană să revină social-democraţilor, potrivit Mediafax.

Constituirea comisiei speciale urmează să fie aprobată marţi în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Comisia urmează să aibă în jur de 20 de membri din toate grupurile parlamentare, în funcţie de algoritmul politic.

Minerii care s-au blocat în subteran la Roşia Montană au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât să discute cu ei.

„Eu le-am promis că o să facem comisia specială şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică "Nu". Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt. Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă", a afirmat Victor Ponta la ieşirea din galeria Cătălina Monuleşti.

El a mai declarat că îi va cere lui Crin Antonescu să vină la Roşia Montană, după ce unul dintre mineri l-a întrebat unde este şeful Senatului. „Crin Antonescu unde e?! De ce nu a venit la noi??! Noi nu suntem câinii maidanezi din Bucureşti. Eu stau în mină de şase zile”. 

    

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite