Cîţu: „Execuţia bugetară este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului.” Ce spune despre o eventuală remaniere a miniştrilor care nu au cheltuit banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu. FOTO: Guvernul României
Premierul Florin Cîţu. FOTO: Guvernul României

Premierul Florin Cîţu a transmis  joi că foarte puţine ministere au cheltuit banii care le-au fost alocaţi, spunând că execuţia bugetară în aproape toate ministerele „este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului”. Întrebat dacă va exista o remaniere a miniştrilor care nu folosit toate fondurile, premierul a precizat că aceştia au o bilă neagră, însă acest lucru nu înseamnă neapărat altă decizie.

Premierul Florin Cîţu a vorbit, joi, despre rectificarea bugetară, dar şi despre solicitările ministerelor: „Sunt exagerate 38 de milioane de lei cumulate pe toate ministerele, asta înseamnă aproape 4% din PIB. Cred că trebuie să înţeleagă toată lumea că noi vrem să reducem deficitul bugetar, nu să îl creştem, dar din cele 38 de miliarde vom aloca bineînţeles acolo unde vor fi cheltuiţi banii. Rectificarea bugetară porneşte de la execuţie, execuţia bugetară cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului. De aici începem discuţia despre rectificarea bugetară”, a spus Cîţu.

Prim-ministrul a mai declarat că nu sunt foarte multe ministere care au cheltuit toate fondurile alocate. De asemenea, întrebat dacă va exista o remaniere a miniştrilor care nu au cheltuit banii, premierul a explicat: „Au o bilă neagră, dar asta nu înseamnă neapărat altă decizie. Voi avea o discuţie cu ministerele, cu miniştrii să văd exact ce s-a întâmplat, cum putem să îmbunătăţim situaţia, dacă este o problemă de personal, poate nu înţeleg cum se face execuţia bugetară. Vreau să înţeleg ce se întâmplă şi după aceea voi lua decizia”.

Nu în ultimul rând, întrebat cum stă Ministerul Agriculturii cu execuţia bugetară la şase luni, premierul a declarat: „La Ministerul Agriculturii, am spus-o la începutul anului şi anul trecut am spus-o când eram în Guvernul precedent, aş vrea să văd că programele aprobate de Dragnea împotriva cărora am votat în Parlamentul României nu mai rămân în buget, aştept acest lucru. Sunt tot felul de programe care nu dau rezultate şi am putea să folosi acei bani pentru altceva. Cred că la rectificare aici vom aloca mai multe resurse pentru motorină. Eu vreau să nu mai văd programele pe care noi, PNL-ul, le-am votat împotrivă în Parlamentul României să rămână în buget”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite