Cioloş, despre o eventuală moţiune de cenzură: Fiecare îşi asumă deciziile pe care le ia în faţa electoratului, nu a mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş FOTO Arhivă
Dacian Cioloş FOTO Arhivă

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat, joi, la Realitatea TV, că nu este impresionat de declaraţiile legate de o moţiune de cenzură după alegerile locale, el afirmând că fiecare lider politic trebuie să-şi asume în faţa electoratului deciziile pe care le ia.

Întrebat cum vede declaraţiile unor politicieni privind o eventuală depunere a unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, Dacian Cioloş a răspuns: ”Nu mă impresionează astfel de declaraţii. Fiecare îşi asumă deciziile pe care le ai în faţa electoratului, nu în faţa mea”.

Prim-ministrul a spus că apropierea alegerilor a schimbat relaţia dintre cabinetul său şi partidele politice. ”Dacă la început relaţia cu partidele a fost normală, s-a simţit apoi tensiunea apropierii campaniei electorale (...) Guvernul a fost mitraliat din toate părţile”, a spus Cioloş.

În plus, principalii actori politici au avut aşteptări diferite de la Guvern, în special în legătură cu administraţia. Astfel, PSD şi-a dorit mai multă stabilitate, în condiţiile în care multe persoane au fost numite de către PSD, în timp ce PNL şi-a dorit schimbări mai mari.

Cioloş a spus că a preferat să facă în prealabil o evaluare a persoanelor din administraţie înainte de a trece la schimbări din funcţie. ”Am observat că au fost oameni care nu au venit să facă administraţie, ci să servească anumite interese”, a spus prim-ministrul.

În ce priveşte relaţia cu Parlamentul, premierul a apreciat că s-a lucrat  şi bine, dar au existat şi sincope.

Cioloş a mai spus că nu s-a lăsat influenţat de presiunile făcute din mediul politic privind adoptarea anumitor decizii. ”Au fost presiuni, au fost solicitări, unele făcute chiar public, dar am luat deciziile pe care le-am considerat”, a conchis prim-ministrul.

Despre numirea lui Voiculescu la Sănătate: Am optat pentru un om din afara sistemului, cu o viziune echidistantă

Premierul a mai afirmat că l-a propus pe Vlad Voiculescu drept ministru al Sănătăţii ca urmare a aşteptărilor societăţii de la sistemul sanitar precum şi a nemulţumirilor din interiorul acestui sistem, motiv pentru care premierul a preferat nominalizarea unei persoane cu ”o viziune echidistantă”.

”Am ezitat în această perioadă între un om din interiorul sistemului, un medic care să-l cunoască (...) sau un om din afară care să cunoască sistemul şi care să vină cu credibilitatea unei viziuni echidistante din afara sa”, a explicat Dacian Cioloş.

El a precizat apoi considerentele care l-au făcut să opteze pentru Voiculescu. ”Având în vedere aşteptările foarte mari din partea societăţii şi nemulţumirile care există în sistemul medicale în condiţiile în care pentru foarte mulţi medici oneşti este foarte greu să accepte criticile generalizate, am optat pentru Vlad Voiculescu, un economist cu experineţă de management în sistemul financiar bancar, dar care de câţiva ani cunoaşte bine sistemul medical. A lucrat în mod structurat cu medici din sistem”, a mai spus Cioloş.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a transmis preşedintelui României, joi seara, propunerea de numire ca ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu, propunere ce urmează să fie aprobată de către Klaus Iohannis prin decret prezidenţial.

”Premierul Dacian Cioloş a înaintat astăzi preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de numire a lui Vlad Vasile Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii”, a anunţat biroul de presă al Guvernului.

Potrivit unor surse guvernamentale, ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Sănătăţii ar urma să aibă loc în cursul zilei de vineri.

Vlad Voiculescu a iniţiat ”reţeaua citostaticelor”, alcătuită din voluntari care timp de mai mulţi ani au transportat în România, fără să solicite niciun beneficiu material, medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, care nu se găseau deloc în spitalele şi farmaciile româneşti.  

Vlad Voiculescu este implicat în mai multe proiecte sociale în special în domeniul sănătăţii. El este iniţiatorul MagiCAMP şi a fost vicepreşedinte şi trezorier al European Cancer Patient Coalition.

La numirea în Ministerul Finanţelor, el revenea în România după 14 ani petrecuţi la Viena unde a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Vienna University of Economics and Business Administration şi a acumulat o experienţă de peste 10 ani în domeniul financiar. Ultima poziţie deţinută înaintea numirii la Finanţe a fost de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură a Erste Group Bank AG. 

Despre vizita în SUA: Intenţia mea este să încurajez investitorii americani să vină să investească în România

Premierul a declarat că obiectivul vizitei pe care o va face în Statele Unite ale Americii, săpămâna viitoare, este legat de cooperarea celor două state în domeniul economic adăugând, totodată, că îi va încuraja pe reprezentanţii Ford să continue investiţiile în România.

”Această vizită am gândit-o în ideea de a construi pe relaţia solidă, dezvoltată în ultimii ani între România şi Statele Unite, pornind de la Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu Statele Unite şi această experienţă pozitivă pe domeniul securităţii şi apărării, pe această încredere reciprocă între România şi Statele Unite care s-a construit în aceşti ani, să progresăm şi cu o componentă mai consistentă. Dată fiind şi situaţia favorabilă a modului în care evoluează economia în România, dar şi a acestei încrederi reciproce, cred eu că potenţialul economic e mult mai mare decât ceea ce avem noi în momentul de faţă”, a declarat, joi, la Realitatea TV, premierul Dacian Cioloş.

El a precizat că obiectivul principal al vizitei sale în SUA este legat de cooperarea celor două state în domeniul economic.

”Intenţia mea este ca prin aceste întâlniri să prezint potenţialul de dezvoltare economică al României şi să încurajez investitorii americani să vină să investească în România, atât prin întâlniri cu persoane din conducerea statului american, începând de la vicepreşedintele Biden, secretarul pentru comerţ, secretarul pentru energie, secretarul pentru agricultură, întâlniri cu oameni de afaceri din SUA”, a explicat prim-ministrul.

De asemenea, Cioloş a spus că un alt obiectiv al vizitei sale în Statele Unite ale Americii este acela de a îi încuraja pe reprezentanţii Ford să continue să investească în România.

”O să am şi o vizită la compania Ford pentru a îi încuraja să continue investiţiile în România. În ultimele luni am deblocat anumite probleme care împiedicau decizia Ford de a continua investiţia la Craiova”, a precizat Cioloş.

Prim-ministrul va pleca duminică într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22-25 mai.

În cadrul vizitei, Dacian Cioloş va avea o întrevedere cu vicepreşedintele SUA Joseph Biden. De asemenea, şeful Executivului va avea întâlniri cu o serie de înalţi oficiali ai Administraţiei americane, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi cu membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.

Conform unui comunicat al Guvernului, conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei ”From shared security to shared prosperity”(ro - „De la siguranţă comună la prosperitate comună”). Scopul este evidenţierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA în domeniul securităţii, precum şi articularea unei dimensiuni economice de o ambiţie similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creştere economică, stabilitate şi predictibilitate.

Din delegaţia oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloş vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu, de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite