Ce a înţeles ALDE din atitudinea liderului lor. Cum i-au luat apărarea colegii de partid lui Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegii de partid ai preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au sărit în apărarea copreşedintelui ALDE, fie prin invocarea faptului că prin demnitatea deţinută are voie să beneficieze de un tratament preferenţial, fie prin atacuri la adresa adversarilor care l-au criticat pe liderul lor.

Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a mers „din respect“ să îşi ridice permisul personal, menţionând că „trebuie modificată legea” pentru ca demnitarii ”de rangul I sau al II-lea“ să evite cozile.  El a mai spus că este de apreciat faptul că liderul partidului la nivel naţional, Călin Popescu Tăriceanu, a fost personal să îşi ridice permisul de conducere şi nu şi-a trimis un consilier după document.

„În primul rând, Călin Popescu Tăriceanu a fost să îşi ridice permisul personal, putea să îşi trimită un consilier sau pe cineva. Din respect a mers personal, a mers înainte de program şi nu văd înaintea cui a intrat să îşi ridice permisul de conducere având în vedere că nimeni nu avea posibilitatea să intre să îşi ridice permisul de conducere. Să vedem pe fond care este cea mai gravă problemă, că un om şi-a ridicat permisul sau că este coadă?", a spus liderul ALDE Timiş.

Ulterior, Cuşcă a revenit cu un comunicat în care a precizat că ceea ce afirmase anterior nu era poziţia partidului, ci a sa. 

Meciul între Gorghiu şi tineretul ALDE

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat atitudinea lui Tăriceanu şi ideea liderului ALDE Timiş. Gorghiu a subliniat că  „tăricenismul“ a devenit „un nou termen pentru tupeu“, iar liderii acestui partid ar vrea şi alte beneficii, cum ar fi să nu stea la semafor sau să aibă un aghiotant care să le facă cumpărăturile.

Organizaţia de tineret a ALDE îi solicită copreşedintelui PNL, Alina Gorghiu, să spună dacă în perioada 2008-2009 a avut contracte de asistenţă juridică cu mai multe firme printre care SOV Invest SA, în urma căruia a câştigat 12.000 euro, care nu apar în declaraţia de interese a liderului liberal, în replică la criticile ei la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu.

„În ciuda tuturor informaţiilor care au apărut cu privire la situaţia actuală şi trecută a domniei sale, Alina Gorghiu a continuat să critice şi să ofere judecăţi asupra a diverse cazuri, fără a se pronunţa asupra neclarităţilor care o înconjoară. Pentru a fi un lider politic cât de cât legitim şi cu o cădere morală, astfel încât să poată emite evaluări faţă de alte personalităţi ale spaţiului politic, doamna preşedinte impusă a PNL are obligaţia de a răspunde unei serii de întrebări”, se arată într-un comunicat al TLDE.

Potrivit sursei citate, tinerii ALDE îi solicită Alinei Gorghiu să spună dacă în perioada 2008-2009 a avut contracte de asistenţă juridică cu mai multe firme, printre care SOV Invest SA. „Este adevărat că aţi avut, în perioada 2008-2009, următoarele contracte de asistenţă juridică:  AVAS vs. SOV Invest SA/FNI - contract de asistenţă juridică încheiat în 18.03.2008 pentru suma 12.000 Euro, s-a finalizat în data de 27.02.2009; AVAS vs. SC Atlas SA - contract de asistenţă juridică încheiat în data de 17.03.2009 pentru suma de 6000 euro, s-a finalizat în 16.12.2009;  AVAS vs. Alia SA Craiova - contract de asistenţă juridică încheiat în data de 30.09.2009 pentru suma de 15.000 euro, s-a finalizat în 14.10.2010; AVAS vs. ONT Carpaţi SA - contract de asistenţă juridică încheiat în 30.09.2009 pentru suma de 10.000 euro, s-a finalizat în 16.03.2010?”, se mai arată în comunicatul de presă. 

De asemenea, Tineretul ALDE îi cere liderului liberal să spună motivul pentru care aceste contracte nu apar în declaraţia de interese în calitate de deputat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite