E oficial. Guvernul n-a adoptat ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea. „N-a existat ordine de zi suplimentară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de azi apar două proiecte de ordonanţă de urgenţă: unul  în domeniul protecţiei mediului, iar altul în domeniul culturii. Aşadar, nu apare niciun act normativ care vizează domeniul Justiţiei. Totuşi, ordinea de zi poate fi suplimentată pe ultima sută de metri.

UPDATE Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a confirmat că Executivul nu a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea. 

Jurnalist: Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea?

Nelu Barbu: În şedinţa de guvern de azi nu a existat ordine suplimentară. 

Jurnalist: Guvernul intenţionează să adopte o astfel de ordonanţă?

Nelu Barbu: La această întrebare a răspuns, nu o dată, ministrul Justiţiei. Nu am nimic de adăugat. 

UPDATE Premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de Guvern

  • Ieri am avut o întrevedere cu preşedintele Iohannis pe tema preşedinţiei Consiliului UE. Am discutat atât despre stadiul pregătirii dosarului, cât şi aspecte tehnice. Întrevederea de ieri se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională între guvern şi Adminsitraţia Prezidenţială.
  • Mă bucur să anunţ semnarea contractelor de finaţere pentru demararea a două mari proiecte în valoare de 12 milioane de euro: Biblioteca digitală a României şi elaborarea codului patrimoniului cultural şi protejarea monumentelor istorice. 
  • Discutăm în şedinţa de azi şi despre programul de investiţii în domeniul culturii. 
  • Am veşti bune în perspectiva meciurilor pentru Campionatul European din 2020. Compania Naţională de Investiţii a semnat ieri proiectul pentru stadionul Steaua. Al doilea contract se referă la studiul de vezabilitate pentru stadionul Dinamo. 
  • Azi se discută studiul de fundamentare pentru autostradă Comarnic-Braşov. 

UPDATE Un protestatar s-a legat joi dimineaţă de gardul Palatului Victoria şi ameninţă că îşi dă foc dacă jandarmii vor încerca să îl ia de acolo. Bărbatul are legat de mână un bidon în care susţine că are benzină şi că îşi va da foc, dacă jandarmii vor încerca să îl desprindă de gard. El spune că protestează faţă de orice intenţie a Guvernului de a emite un act normativ referitor la aministierea şi la graţiere, potrivit news.ro. 

Ce conţine ordinea de zi

„1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor.

2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea unor acte normative“, sunt cele două proiecte care apar pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a susţinut, în această dimineaţă, că în ministerul pe care îl conduce nu a existat şi nu există un proiect referitor la amnistierea sau graţierea unor fapte de corupţie. Ministrul a făcut aceste precizări în contextul în care Guvernul se reuneşte joi în şedinţă pentru a doua oară în această săptămână, de fiecare dată în spaţiul public apărând informaţii privind adoptarea unui astfel de proiect.

Dăncilă a discutat cu Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au discutat, ieri, la Palatul Cotroceni, timp de 40 de minute, după mai multe luni în care n-au avut dialog. Întâlnirea a venit în contextul în care presa a avertizat că Executivul se pregăteşte să adopte o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, care l-ar salva de puşcărie pe Liviu Dragnea, dar şi pe alţi politicieni şi oameni de afaceri. După întrevedere, Guvernul a anunţat că la Cotroceni „au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene“, fără să spună nimic despe ordonaţă. De partea cealaltă, Administraţia Prezidenţială nu a oferit nicio informaţie privind discuţiile cu premierul.

Totuşi, potrivit unor surse politice, preşedintele şi premierul au atins „tangenţial“ şi subiectul ordonanţei de urgenţă. De ce doar tangenţial? Pentru că şeful statului şi premierul au avut luni o discuţie telefonică în care Viorica Dăncilă şi-a luat angajamentul că Guvernul nu va adopta o nouă Ordonanţă 13. Premierul şi-a respectat promisiunea marţi, când Guvernul nu s-a atins de legislaţia penală. Totuşi, la momentul discuţiei de luni dintre Iohannis şi Dăncilă, Guvernul nu anunţase că joi are programată încă o şedinţă - deci pericolul rămâne iminent.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite