Caracota: Pentru a atrage românii să investească într-o afacere acasă trebuie să le oferim o legislaţie stabilă şi predictibilă, pentru o perioadă de minimum 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iancu Caracota. FOTO Facebook Iancu Caracota
Iancu Caracota. FOTO Facebook Iancu Caracota

Senatorul PNL iancu Caracota a anunţat, luni, că va iniţia consultări publice pentru „identificarea de oportunităţi fiscale“ cu antreprenorii români din diaspora. Mai mult, alesul PNL a punctat faptul că legislaţia ar trebui să fie stabilă şi predictibilă, pe o perioadă de minumum 15 ani.

„Diaspora poate deveni o resursă importantă pentru economia românească, un investitor strategic! Din anul 2006 şi până în momentul de faţă în România au intrat, oficial, 45 de miliarde de euro de la românii plecaţi să muncească peste hotare. Asta în condiţiile în care, tot pentru aceeaşi perioadă, investiţiile străine directe au însumat 53 de miliarde de euro. Aşadar, românii plecaţi în străinătate sunt, în realitate, al doilea mare investitor direct. Din nefericire, Guvernul de la Bucureşti nu dă semne că înţelege necesităţile economiei româneşti. Investiţiile străine sunt aproape inexistente, în ultimul an şi jumătate, de când Guvernele-fantomă ale lui Dragnea au condus şi conduc încă România! Nu numai investitorii străini ocolesc, în această perioadă, economia noastră,  ci şi banii românilor care muncesc în străinătate: anul trecut în ţară au intrat doar 3 miliarde de euro de la români, asta în condiţiile în care media ultimilor ani era în jurul a 5 miliarde de euro“, susţine Iancu Caracota într-un comunicat de presă. 

De asemenea,liberalul a anunţat că  va iniţia consultări publice pentru „identificarea de oportunităţi fiscale“ cu antreprenorii români din diaspora.„În acest context, voi iniţia o serie de consultări publice cu posibili antreprenori români din Diaspora pentru a identifica oportunităţi fiscale pentru aceştia. Pentru a atrage românii să investească într-o afacere acasă, trebuie să le oferim o legislaţie stabilă şi predictibilă, pentru o perioadă de minimum 15 ani, astfel încât cei care îşi investesc economiile acasă să-şi poată face un plan de afaceri pe termen lung“, a conchis senatorul PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite