Băsescu şi PMP reîncălzesc tema Parlamentului cu 300 de aleşi

Băsescu şi PMP reîncălzesc tema Parlamentului cu 300 de
aleşi

Traian Băsescu i-a chemat pe români la referendum, pe vremea când era preşedinte, să voteze pentru reducerea numărului de parlamentari.FOTO presidency.ro

Aleşii PMP, în frunte cu Traian Băsescu, au depus un proiect de lege prin care vor reducerea numărului de parlamentari de la 465 la 300, adică numărul de aleşi votat de majoritatea românilor care s-au prezentat la referendumul din 2009.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa semnată de 22 de aleşi ai PMP urmăreşte ca prin modificarea Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor noile legislaturi să aibă 300 de parlamentari, adică Senatul să aibă 100 de aleşi şi Camera Deputaţilor 200 de membri. Modalitatea e explicată de principalalul iniţiator, deputatul Eugen Tomac. Mai precis, proiectul are în vedere mărirea normei de reprezentare atât în ceea ce priveşte deputaţii, cât şi senatorii. PMP vrea ca norma de reprezentare pentru Camera Deputaţilor să fie de 101.000 de locuitori pentru un mandat de deputat şi de 203.000 de locuitori ai unei circumscripţii pentru un senator. În prezent, norma de reprezentare este de 73.000 de locuitori pentru Camera Deputaţilor şi 168.000 de locuitori pentru Senat. În plus, în iniţiativa legislativă este punctat faptul că nicio circumscripţie din România nu va avea mai puţin de doi senatori şi trei deputaţi.

În prezent, cele mai mari circumscripţii din România sunt Bucureştiul şi Constanţa, Capitala având 42 de mandate, în timp ce judeţul Constanţa are 16. Potrivit iniţiativei legislative, Bucureştiul ar rămâne la 27 de mandate, iar Constanţa la 10 mandate. 

Aleşii ţin la scaunul lor

Un proiect asemănător a mai fost respins de Parlament în februarie 2017, PSD, PNL, ALDE, UDMR şi cei din grupul minorităţilor votând împotriva reducerii numărului de aleşi, în timp ce PMP şi USR au fost „pentru“. De altfel, în toamna anului 2009, peste 7,7 milioane de alegători au votat la referendumul de atunci pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, însă partidele politice aflate la putere nu au respectat voinţa celor ieşiţi la urne şi nu au demarat procedurile de modificare a legilor electorale. În schimb, de această dată, un atu al celor din PMP ar putea fi faptul că îl au alături pe Traian Băsescu, adică omul care a fost principala imagine a susţinătorilor reducerii numărului de parlamentari în 2009. „De ce le e frică nu scapă“ era mesajul fostului şef de stat din campania pentru referendum.

USR vrea fără „penali“ în funcţii publice

În timp ce PMP vrea un Parlament cu mai puţini aleşi, USR urmăreşte ca pe viitor în Legislativ să intre persoane care să nu aibă probleme cu Justiţia. Astăzi, USR lansează o iniţiativă cetăţenească de schimbare a Constituţiei, astfel încât condamnaţii penal să nu mai poată ocupa funcţii şi demnităţi publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: