Alfred Bulai: „Băsescu a obţinut ce-a vrut, îndepărtarea lui Blaga"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţia preşedintelui Traian Băsescu de ieri după-amiază, în care a motivat renunţarea la serviciile de protecţie ale Poliţiei, a fost un semnal clar că şeful statului doreşte schimbarea lui Vasile Blaga de la Interne, consideră politologul Alfred Bulai.

„Traian Băsescu a obţinut ceea ce n-a reuşit să obţină la ultima remaniere: îndepărtarea lui Blaga, ultimul din grupul greilor PDL aflaţi în Guvern", adaugă el.

Potrivit acestuia, şeful statului îşi fredonează „cântecul de lebădă", ştiind că, sper finalul mandatului, importanţa lui în stat va scădea.
„Acum încearcă să remodeleze partidul şi să sprijine tabăra în care s-au adunat PLD-işti vechi şi cotrocenişti. Este clară ruptura între greii PDL şi cei nou-veniţi", mai spune el.

„Va fi un război lung"

Ştirea, pe surse, conform căreia Vasile Blaga s-ar pregăti pentru şefia partidului confirmă faptul că în PDL sunt lupte puternice, spune Alfred Bulai, caracterizându-l pe Blaga ca fiind o „mână de fier", cu „experienţă organizatorică".

„Berceanu sau Videanu au mult mai puţină trecere în PDL decât Blaga. Oricum, aceştia trei, odată ieşiţi, se vor detaşa, având avantajul că vor putea critica Guvernul. Va fi un război lung. Preşedintele Traian Băsescu dă impresia, ca şi Ion Iliescu pe vremea lui, că nu mai are putere asupra partidului. Unii dintre tinerii aduşi de Traian Băsescu în partid arată o detaşare, construcţia sa politică fiind deocamdată pe un fundament de nisip", apreciază politologul Alfred Bulai.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite