Alegeri parlamentare perfecte în România?

FOTO Mediafax

Pentru că ne aflăm într-o perioadă de efervescenţă electorală, în care oameni mai mult sau mai puţin politici caută locuri cât mai bune pe listele ce se vor întocmi, trebuie să ne uităm puţin asupra modalităţii de organizare a alegerilor parlamentare. Este aceasta perfectă?

Consider că răspunsul este negativ, iar pentru că timpul nu permite o analiză exhaustivă a problemelor pe care le ridică acest important moment, propun câteva modificări, care să ajute la o organizare mai simplă şi mai clară a votului pentru parlament. În situaţia votului pe liste simplificarea se poate face mai uşor decât în cazul alegerilor uninominale, ceea ce ar uşura foarte mult campania electorală, precum şi derularea procesului de votare şi numărare a buletinelor de vot.

Articolul cheie în înţelegerea funcţiei politico-juridice a parlamentarului este cel cu numărul 69 din Constituţia României, care precizează că:

(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.

O explicare lungă a acestui articol o găsim în cărţile de drept constituţional.

Pe scurt însă, aceste două alineate precizează că un parlamentar nu poate fi condiţionat de alegătorii săi în exercitarea mandatului – adică nu poate fi demis de către aceştia dacă parlamentarul a votat într-un caz altfel decât ar fi hotărât ei anterior. Deci, dacă alegătorii îi cer să voteze pentru interzicerea tăierii lemnelor din pădure pentru 5 ani, iar parlamentarul nu o va face, mandatul acestuia nu se pierde. De aici, flexibilitatea opţiunilor politice şi de vot a parlamentarului.

Alineatul 1 are ca esenţă faptul că odată devenit parlamentar, alesul nu mai „aparţine cu necesitate” circumscripţiei în care a fost ales, ci întregii naţiuni. Această „depersonalizare a mandatului” stă însă şi la baza a două fenomene are au înflorit în aceşti 27 de ani.

Mai întâi, traseismul pe liste de partid – în care candidatul nepopular în regiunea unde a fost ales prima dată este mutat în alt judeţ, pentru că este mai puţin cunoscut acolo şi astfel nu mai atrage ostilitate. Al doilea fenomen este traseismul între partide, cu pretextul că „opţiunile politice ale parlamentarului nu s-au schimbat, dar partidul pe listele caruia a fost ales adoptă un drum pe care înalta sa conştiinţă morală şi politică nu poate merge”. Ambele fenomene au avut ca efect scăderea încrederii în partidele politice şi Parlament, cele două fiind de multă vreme la o cotă de sub 15% (Parlamentul) şi sub 10% (partidele politice).

Şi totuşi, aceste două alineate – mai cu seamă primul – permit o soluţie simplificată a alegerilor parlamentare, bazate pe exercitarea mandatului parlamentarul în serviciul naţiunii.

Astfel, propun să folosim pentru alegerile parlamentare modelul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, astfel încât să nu mai avem 41 de circumscripţii în ţară plus alte câteva în diaspora, ci numai una, la nivelul întregii naţiuni, astfel încât să nu mai existe decât o singură listă electorală / partid, la nivel de ţară, cu 125 de persoane pentru Senat şi 325 de persoane pentru Camera Deputaţilor.

Care sunt avantajele unei astfel de liste:

1. Va exista o singură listă, iar fiecare candidat va trage cât mai mult pentru a avea şanse pentru a avea un loc mai bun pe listă, dar şi pentru mai multe voturi pentru partidul propriu. În acest mod se vor elimina şi acele „curtoazii trans-partinice”, prin care în anumite judeţe partidele pun candidaţi-iepuri, astfel încât un lider al altui partid să poată fi ales mai uşor, fiind o anumită reciprocitate la nivelul ţării.

Mi se va obiecta că acest mod de listă unică de ţară va întări puterea preşedinţilor de partid, că va crea o dictatură a acestora şi că lideri locali, cu potenţial electoral bun, nu vor fi pe locuri eligibile.

Aceste obiecţii ar putea fi valabile, dar în realitate nu sunt. Pot fi valide doar în situaţia partidelor regionale, în care se bazează doar pe votul localnicilor. Totuşi, cu excepţia organizaţiilor minorităţilor naţionale – care trebuie să îşi menţină regimul special de reprezentare, toate celelalte partide sunt constrânse de un prag electoral de 5% din numărul total de voturi exprimate, care nu se poate atinge doar prin voturile unui singur judeţ, acest procent minim însemnând aproximativ 500.000 voturi.

Partidele în România sunt în cvasi-totalitate naţionale, ceea ce presupune că trebuie să se organizeze în interior astfel încât să fie armonizate atât interesele centrului, cât şi ale celor din provincie. Acest lucru reprezintă de fapt unul din criteriile de selecţie a preşedintelui partidului, care trebuie să găsească modalităţi de unificare a membrilor propriului partid, precum şi a electoratului. Funcţia de preşedinte nu atrage doar prezenţe la TV, ci şi răspundere – iar armonizarea între centru şi teritoriu este o problemă a tuturor partidelor şi sistemelor politice în lume. De fapt, dacă între centru şi teritoriu sunt neînţelegeri, sau între diferitele organizaţii regionale ale partidelor, nici un sistem de candidatură nu va perfect, deoarece membrii de partid şi militanţi, dezbinaţi, nu vor trage la aceeaşi căruţă. De aceea, eşecul în alegeri se „decontează” de către preşedintele de partid în primul rând, pentru că mecanismul întreg al partidului nu a funcţionat în faţa testului electoral suprem.

Să nu ne amăgim şi să nu fim farisei: votul pe listă înseamnă din start moartea politică a „candidaţilor independenţi”.

O altă obiecţie ar putea fi reprezentată de situaţia candidaţilor independenţi. Şi situaţia acestora poate fi foarte uşor rezolvată, prin reglementarea numărului de semnături necesare depunerii candidaturii – minim 10% din numărul de voturi necesar obţinerii unui mandat de deputat (90.000 voturi) sau senator (160.000) – şi a unui număr de voturi precizat expres pentru dobândirea mandatului. Din păcate în România candidaţii independenţi pentru Parlament nu au şanse mari, deoarece imposibilitatea pe care o au aceştia de a avea observatori în fiecare secţie de vot permite fraudarea de către celelalte partide a voturilor pe care independenţii le obţin, după cum releva într-o carte un organizator de campanii al unui mare partid. 

Să nu ne amăgim şi să nu fim farisei: votul pe listă înseamnă din start moartea politică a „candidaţilor independenţi”, care nu ar avea şanse decât în tipul de alegeri parlamentare prin vot uninominal. Peste câtiva ani se va reveni la tipul de vot uninominal, însă noi trebuie să îmbunătăţim sistemul de vot pentru alegerile de mâine.

2. Va fi foarte uşor de calculat numărul de parlamentari / partid, deoarece aplici o cotă la o singură listă, după ce sunt daţi la o parte aleşii independenţi şi aleşii organizaţiilor minorităţilor naţionale reprezentative. Se vor evita astfel certurile în interiorul propriilor partide, care au ca subiect faptul că mandatele incomplete numeric sunt schimbate între judeţe, după criterii nematematice – şi nu a fost scrutin fară această problemă în interiorul fiecărui partid parlamentar.

Astfel, o listă echilibrată între interesele centrului şi cele ale teritoriului va elimina contestările ulterioare, iar organizaţiile / liderii nemulţumiţi au la dispoziţie patru ani pentru dobândirea unei poziţii mai bune în propriile partide.

Pragul politic alternativ devine ne-necesar în acest tip de alegere, şi consider că ar fi mai bine să se renunţe la el, pentru a face să fie efective sintagmele „naţional / român / din România” pe care le conţin partidele ce doresc să intre în Parlament, membrii lor aleşi fiind astfel mai clar în serviciul poporului, după cum statuează art. 69 alin. (1) din legea fundamentală.

3. Se va putea realiza astfel o „împăcare” între diaspora românească şi partide. În forma actuală, este clar că s-au pus o sumă de oprelişti în calea românilor aflaţi în străinătate, deşi în bună măsură dezvoltarea ţării din ultimii ani s-a făcut pe banii trimiţi de ei în ţară. O listă unică, la nivelul întregii naţiuni, le va permite şi lor să voteze simplu, pentru orice partid.

În viitor, votul va fi nu doar prin corespondenţă, ci şi electronic, ceea ce va permite diasporei să fie mai prezentă în viaţa politică a ţării. Deocamdată suntem la faza în care diaspora este împiedicată să voteze, ceea ce însă nu o împiedică să îşi condiţioneze rudele rămase în ţară, pe modelul puternic folosit în noiembrie 2014: „dacă nu votezi cu cine zic eu, nu îţi mai trimit nici un euro/dolar/liră sterlină”.

Această dezbinare trebuie terminată cât mai repede, în sensul dispoziţiilor art 4 alin. (1) din Constituţie, care precizează că statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. Alegerile parlamentare sunt un mod perfect de remediere a spărturilor şi dezbinării înregistrate în cadrul naţiunii române.

4. Procedural, se va spune că va fi dificil şi va costa mai mult să fie tipărite buletine de vot cu toţi membrii partidelor care vor candida pe o singură lista naţională. Este o argumentare validă, şi de aceea propun ca pe pe buletinul de vot să fie trecute doar numele şi siglele partidelor politice, într-un format mai mare decât folosit până acum.

A venit momentul în care partidele să îşi asume integral siglele, pentru că ele înseamnă de fapt că alegătorii nu cunosc doar numele unui partid, ci şi fac legătura între o siglă şi un partid.

Alegerile parlamentare perfecte presupun partide responsabile, lideri capabili să armonizeze interesele centrului cu dorinţele teritoriului, dar mai ales rezultate în ceea ce românii îşi doresc: stat de drept, eficacitate economică şi o viaţă generală mai bună.

La nevoie, s-ar putea trece pe buletin şi numele preşedintelui partidului, pentru o mai clară identificare a acestuia. În acelaşi timp, şi acest lucru trebuie să fie obligatoriu, la intrarea în fiecare clădire unde se organizează o secţie de vot să fie 5 exemplare din lista completă a candidaţilor pe ţară, trecute într-un document special, doar pentru consultare. Să nu ne amăgim prea mult: puţini vor consulta lista totală, iar dispoziţiile legale în vigoare oferă o mare putere partidelor parlamentare, care beneficiază de timp de expunere la televiziune şi radio, faţă de partidele neparlamentare, care ajung greu la o televiziune, şi îşi bazează în mare parte campania electorală pe internet.

Este obligatoriu să fie menţinut un număr de semnături / partid pentru înscrierea în competiţia electorală, la nivelul de acum, şi aceste liste trebuie verificate cu acribie pentru fiecare partid, pentru că fraude apar şi la acest nivel, din păcate.

Totuşi, alegerile parlamentare perfecte presupun partide responsabile, lideri capabili să armonizeze interesele centrului cu dorinţele teritoriului, dar mai ales rezultate în ceea ce românii îşi doresc: stat de drept, eficacitate economică şi o viaţă generală mai bună. Partidele politice sunt de multă vreme la cote de încredere de sub 15%, iar Parlamentul – în fond, expresie a practicii politice a acelor partide – la mai puţin de 10%. Acest lucru înseamnă că noi, cetăţenii, nu le suntem datori cu nimic, pe când partidele...