Spre deosebire de România, legislaţia din Letonia permite cetăţenilor să atace direct la Curtea Constituţională prevederi legale care le încalcă drepturile fundamentale, cu condiţia ca acţiunile să fie suficient de temeinic motivate juridic. Martins Ecis, un criminal condamnat la 20 de ani de închisoare, a atacat de trei ori la Curtea Constituţională a Letoniei un articol din legea privind executarea pedepselor, pe care îl considera discriminatoriu şi în baza căruia i s-a refuzat o învoire la înmormântarea tatălui său.

Curtea Constituţională de la Riga i-a respins din start toate trei acţiunile, pe motiv că petentul nu a oferit suficiente argumente juridice pentru a se trece la judecata pe fond. Martins Ecis s-a adresat apoi la CEDO, care în decizia publicată joia trecută, a constatat că instanţa constituţională de la Riga primise, totuşi, suficiente argumente juridice ca să judece cauza pe fond, şi nu să o respingă din start. Din acest motiv, Curtea de la Strasbourg a stabilit că cererea lui Ecis este admisibilă şi a condamnat Letonia pentru discriminare şi încălcarea vieţii private.

Martins Ecis a primit 3.000 de euro despăgubiri, dar aici nu banii contează. Nu ştiu dacă este o premieră, dar este rarisim ca CEDO să critice, fie şi foarte fin, o decizie a unei Curţi Constituţionale.

Stranie coincidenţă: sentinţa de la Strasbourg a venit la două zile după ce Laura Codruţa Kovesi a confirmat că, în decembrie anul trecut, a reclamat la CEDO maniera în care a fost revocată de la şefia DNA – o procedură în care Curtea Constituţională a României a jucat un rol crucial, mult mai important decât a făcut-o Curtea de la Riga în dosarul lui Martins Ecis.

Primul care a „instigat” ca Laura Kovesi să-şi prezinte cauza la CEDO a fost, imediat după revocarea sa, portalul Politeia.org.ro – un site care, în momente critice şi sub semnătura anonimă de „Cetăţean”, oferă analize juridice deosebit de pertinente şi de ingenioase. La vremea respectivă, am fost destul de sceptic asupra şanselor acestui demers, punându-mi, leneş, doar prima întrebare care îi vine oricui în minte: de când a ajuns dreptul de a fi şef la DNA un drept fundamental al omului? Am crezut atunci că o asemenea acţiune va fi respinsă de CEDO ca inadmisibilă.

Nu ştiu dacă a urmat un sfat sau dacă a fost din proprie iniţiativă, dar iată că Laura Kovesi şi-a prezentat până la urmă cauza la CEDO. Iar din puţinele detalii pe care le-a dat, putem sesiza şi strategia de atac: Laura Kovesi nu-şi apără la Strasbourg dreptul de a fi şefă la DNA, ci un drept prevăzut Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care spune că orice persoană are dreptul să-şi apere cauza, fie ea civilă sau penală, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale.

Privind retrospectiv la epopeea demiterii, putem observa că, indiferent cât de temeinice sau nu au fost motivele revocării, Laura Kovesi nu a avut niciun moment dreptul să se apere în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. Propunerea de revocare formulată de ministrul Justiţiei nu avea de ce să o atace în instanţă, câtă vreme era doar o propunere – decidentul era la Cotroceni. Nici avizul CSM nu-l putea ataca, din moment ce acesta este consultativ, iar decidentul era tot la Cotroceni.

Abia dacă preşedintele Iohannis dădea curs cererii ministrului şi emitea decretul de revocare ne-am fi aflat în faţa unui act administrativ finit, care produce efecte şi care, eventual, putea fi atacat în contencios administrativ.

Numai că preşedintele a refuzat revocarea, iar Guvernul a chemat în ajutor Curtea Constituţională, care a schimbat complet peisajul: propunerea ministrului a fost convertită din pix într-o decizie discreţionară, executorie şi obligatorie atât pentru CSM, cât şi pentru preşedinte.

Şi măcar dacă s-ar fi limitat la atât. Dar în cuprinsul motivării, CCR a interzis explicit şi obsesiv, de 11 [unsprezece] ori (da, le-am numărat), posibilitatea ca un asemenea litigiu să fie dus în faţa unei instanţe de contencios administrativ, pe motiv că este vorba de un conflict pur constituţional, care e de competenţa doar a Curţii Constituţionale.

Deşi Curtea Constituţională nu face parte din autoritatea judecătorească şi nici nu este o instanţă independentă şi imparţială, aşa cum o cer rigorile CEDO, s-ar zice că rămânem pe veşnicie cu ceea ce au decis Dorneanu&Co: orice şef din Parchet poate fi demis la simpla dorinţă discreţionară a ministrului Justiţiei, fără nicio posibilitate ca o instanţă veritabilă să-i examineze cauza.

Şi pentru ca o situaţie oricum complicată să se complice şi mai mult, „Cetăţeanul” anonim de la Politeia.org.ro pune în discuţie nu doar o presupusă încălcare a Articolului 6 al CEDO, ci şi o presupusă încălcare a Constituţiei, dictată chiar de Curtea Constituţională.

Articolul 126(6) al Constituţiei României zice aşa: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar”.

În decizia privind demiterea lui Kovesi, CCR recunoaşte expres că un decret de revocare semnat de preşedinte este un act administrativ. Cu toate acestea, a interzis atacarea acestuia în contencios, deşi nu se încadrează la excepţiile prevăzute de Constituţie: nu priveşte raporturile cu Parlamentul şi nici nu e act de comandament cu caracter militar.

S-a născut astfel o nouă provocare pentru CEDO: o Curte Constituţională a interzis cuiva, explicit şi obsesiv, exercitarea unui drept garantat de Constituţie.

Va accepta CEDO toată această situaţie creată în România prin decizia CCR? Nu mă hazardez la un răspuns ferm, dar înclin mai degrabă să cred că nu, ştiind că instanţa de la Strasbourg are o sensibilitate aparte, dovedită în mai multe speţe, faţă de statutul magistraţilor şi de tendinţele politicienilor de a-i prelua sub control.

De aceea, acum cred că instanţa de la Strasbourg măcar va admite cererea şi o va judeca pe fond, ceea ce în sine ar fi un câştig: odată cu acţiunea lui Kovesi, ajunge la CEDO şi panarama aia de decizie a CCR negociată în jurul unui tron de WC. Analiza ei şi a consecinţelor sale va fi inevitabilă, iar domnii judecători ai Curţii Constituţionale a României vor căpăta faimă internaţională.