Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, la Sala Radio, pe 7 septembrie

Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, la Sala Radio, pe 7 septembrie

Orchestra Filarmonicii Mihal Jora din Bacau

Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 13.00, în seria Muzica Secolului XXI, la Sala Radio, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, dirijată de Jayce Ogren, va avea în program lucrări de Adrian Iorgulescu, Adam Schoenberg, Avner Dorman, Ye Xiangang.

Text de Corina Bura

Adrian Iorgulescu (n. 1951) Cuvântul compozitorului: „Concertul pentru clarinet, coarde şi percuţie reprezintă o rescriere cu intervenţii majore în textul unui concert conceput prin anii ΄80. Finalizarea elaborării ca rezultat al regândirii întregului text a avut loc la sfârşitul anului 2018. Concertul este alcătuit din trei părţi – Agitato, Amaro şi Burlesco – dar materialul sonor este interşanjabil şi din această cauză imprimă sentimentul unei structuri evolutive. Sunt exploatate maximal toate posibilităţile tehnice ale clarinetului, de la cele de virtuozitate până la cele timbrale, iar partea mediană este interpretată la clarinet bas. Raportul solist-orchestră este supus unei continue modificări şi este privit din multiple perspective creând ipostaze diverse, de unde şi subtitlul de Ipostaze 2. Atât în prima mişcare cât şi în final sunt folosite citate din muzica reziduală a începutului de secol XX. Intervenţiile solistului sunt câteodată şi vocale (adică intonate cu vocea), cele două citate fiind preluări din cântecul  Zaraza şi din Barca pe valuri. Se produce astfel o ruptură stilistică, iar muzica este mixată cu elemente din alte zone temporale şi stilistice, stabilindu-se un alt tip de dialog între sonorităţile foarte moderne, actuale, şi acea muzică de „reziduu”. Mai interesant apare faptul că niciodată solistul nu evoluează împreună cu orchestra, aceasta din urmă fiind lipsită de însoţiri, dublări sau comentarii privitoare la materialul pe care evoluează clarinetul, desfăşurarea fiind o continuă căutare reciprocă”.

Adam Schoenberg (n. 1980) este unul dintre cei mai talentaţi şi promovaţi compozitori ai generaţiei sale, figurând printre primii 10  în preferinţele repertoriale ale orchestrelor americane. Muzica sa  este considerată plină de mister şi senzualitate. Concertul pentru vioară şi orchestră scris în 2018 poartă titlul de Orchard in Fog – Livada în ceaţă – şi este luat după o fotografie cu acelaşi titlu aparţinând lui Adam Laipson. Este vorba despre aspectul unei  livezi de meri pe timp de iarnă, livadă unde autorul s-a căsătorit în oraşul natal Salem. Lucrarea evocă sentimentele unui om în vârstă care vizitează livada unde se căsătorise cu mulţi ani în urmă. Este o iarnă grea, iar omul slăbit şi obosit se apropie de sfârşitul vieţii. Partea I-a Frail (Fragil, plăpând) este reflexivă şi aduce în prim plan ziua prezentă. Liniile  melodice sunt încărcate de o melancolie fără speranţă. Vioara foloseşte scordatura – coarda sol este coborîtă până la sunetul fa pentru a extinde registrul grav (şi pentru un efect timbral special, vioara fiind sensibilă la depresia acordajului) şi este pusă în contrast cu folosirea registrului supra acut al corzii mi. Partea a II-a Dancing (Dansând) îl surprinde pe acest om privind în urmă la viaţa sa şi la minunatele momente petrecute în tinereţe alături de soţie. Este un dans prelung construit într-o tehnică „altoită” unde la fiecare 8 măsuri apar elemente noi. Partea a III-a Farewell Song (Cântec de adio) ne aduce gradual în prezent, în livada de unde a început povestirea. Este un cântec de adio de la dragoste şi viaţă, căci a sosit momentul de a lăsa totul în urmă şi a păşi în necunoscut. Apare din nou acel sol modificat şi tonalitatea se stabileşte pe un centru de fa. Cu toate că atmosfera este la fel de sumbră, totuşi la sfârşit apare un licăr de speranţă şi de acceptare.

Avner Dorman (n. 1975) este un compozitor izraelian cu o vastă creaţie muzicală care cuprinde toate genurile. Asemenea lui Adam Schoenberg, a absolvit Institutul Juilliard la clasa celebrului John Corigliano. Dorman este foarte interesat de concertul instrumental în general şi a îmbogăţit literatura pentru percuţie cu două opusuri, dintre care al doilea, Frozen in Time (Îngheţaţi/Încremeniţi în timp) (2007) figurează în programul de astăzi. Aparatul orchestral este unul bogat în resurse timbrale. Solistul foloseşte 23 de instrumente de percuţie. Titlul face referire la câteva instantanee imaginare din evoluţia istorică a omenirii. Fiecare mişcare reprezintă imaginea câte unui continent, surprins la un anumit moment istoric. Partea I-a Indoafrica aduce tema principală bazată pe ciclurile ritmice Tālas (sisteme ritmice hinduse) din sudul Indiei. Tema evoluează în spirală, ca în clasicele improvizaţii indiene. Cea de-a doua temă este dezvoltată gradual, tot în acelaşi ritm Tāla care se regăseşte şi în unele tradiţii muzicale Vest-Africane. Solistul va relua întregul material tematic la Marimba şi Cencerros (o tastatură care imită timbrurile tălăngilor) şi sonorităţile  vor deveni asemănătoare Gamelan-ului din Asia de sud-est. Urmează o dezvoltare, o cadenţă solistică şi o repriză care include un travaliu contrapunctic. Partea a II-a, Eurasia, prezintă o explorare întunecată a mega continentului cu referire mai ales la tradiţiile Europei şi Asiei centrale. Ritmul tobei este cel al Sicilienelor de Mozart (K. 488, K. 280, Rondo K. 511), în timp ce sunetele acute ale coardelor provin din climatul altor zone. Se aude cum se pregăgteşte războiul, care erupe scurt. În centrul mişcării, sonorităţile unor clopote şi moduri de provenienţă asiatică  invadează atmosfera Sicilienei. Mişcarea se încheie cu o amplă meditaţie pe tema din deschidere, cu multe momente statice. Partea a III-a The Americas (Americile) aduce un instantaneu al prezentului, cele două Americi fiind considerate un singur continent. Mai mult, diversitatea şi amestecul de culturi este o trăsătură definitorie a Americii moderne. Mişcarea este un rondo, în care refrenul reprezintă stilurile principale americane (de pe Brodway, stilul simfonic american, Mellow jazz, Grunge Music şi Seattle Style Rock). În timp ce episoadele (cupletele) ne trimit spre alte zone: ale Tango-ului, Jazz-ului AfroCubanez, Swing-ului şi ale Minimalismului. Muzica americană are un caracter incluziv prin natura ei, aşa că sunt recapitulate muzici africane, europene şi asiatice care leagă întreaga lucrare.

Ye  Xiaogang (n. 1955) este unul dintre cel mai activi şi cunoscuţi compozitori de muzică clasică contemporană din China. Este primul compozitor chinez ale cărui opere  sunt publicate la celebra Editură Schott din Germania. Mount E΄mei pentru vioară, percuţie şi orchestră este un dublu concert comandat de Filarmonicile din Sichuan şi Beijing, compus special pentru violonistul Lu Wei şi percuţionistul Hu Shengnan. Lucrarea are la bază muzică populară culeasă din ţinutul E΄mei (muntele cel mai sacru din China) şi este inspirată de palpitante scene istorice şi de îndelunga influenţă a muzicii budiste din acea regiune. Sonorităţile, care evocă peisaje, fapte de umanitate şi cultură religioasă, relevă calmul interior al compozitorului şi reflectă schimbările istorice care l-au afectat (Ye a fost o victimă a revoluţiei culturale). Concertul, terminat în 2016, se desfăşoară într-o singură mişcare. Percuţionistul solist evoluează la glockenspiel, vibrfon, marimba, clopoţei tibetani, 9 clopote acordate, diverse tipuri de gonguri, Tom-tom, tobe şi boluri tibetane, toate acestea pe lângă bogata percuţie existentă în ansamblul orchestral obişnuit. Lucerarea are o scriitură foarte aerisită, liniile viorii urmează un desen şerpuitor dar destul de întins ca ambitus. După cadenţa scrisă de autor urmează o repriză dinamică, după care muzica se rarefiază restabilind atmosfera de la început.

MUZICA SECOLULUI XXI

Sâmbătă 7 septembrie,  ora 13.00                     

Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII „MIHAIL JORA” DIN BACĂU

JAYCE OGREN – DIRIJOR

Program:

Adrian Iorgulescu Concert pentru clarinet, coarde şi percuţie „Ipostaze 2”

Adam Schoenberg – Concertul pentru vioară (2018) „Orchard in Fog”.

            Anne Akiko Meyers –vioară

Avner Dorman – Concertul pentru percuţie şi orchestră (2007) „Frozen in Time”

Avner Dorman – dirijor

Simone Rubino – percuţie

Ye Xiangang Mount E΄mei – pentru vioară solo, percuţie şi orchestră

            Ziyu He – vioară, câştigător al Concursului Internaţional „Menuhin” (2007)

            Eliza Drăgoi - percuţie

 

                                                                        

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: