Unde ieşim de anul nou? Petrecerile de Revelion din fiecare oraş şi cum va fi vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Piaţa Constituţiei din Capitală este organizată cea mai mare petrecere de Anul Nou. FOTO Adevărul
În Piaţa Constituţiei din Capitală este organizată cea mai mare petrecere de Anul Nou. FOTO Adevărul

În noaptea dintre ani, pieţele din marile oraşe ale României vor fierbe. Concertele, focurile de artificii şi spectacolele de lumini vor fi la ele acasă în Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara sau Bucureşti

Unele date statistice arată că 75% din români îşi petrec Revelionul acasă. Paradoxal, alte statistici arată că toate staţiunile din România au un grad de ocupare aproape de 100%. Potrivit Poliţiei Române în ţară vor fi organizate 100 de petreceri în stradă. Astfel, pentru cei care vor să iasă în pieţe în noaptea dintre ani, „Adevărul“ prezintă programul evenimentelor de Revelion din marile oraşe ale ţării.

BUCUREŞTI
Revelioane şi… Vanghelioane

Mai toate pieţele publice mari din Capitală vor găzdui petreceri de Revelion, organizate de primării. Astfel, Pieţele Constituţiei şi Revoluţiei sunt rezervate de Primăria Capitalei şi, respectiv, PRO TV pentru petrecerile de Revelion. Primarul sectorului 5 organizează anul acesta două Vanghelioane: unul la Romexpo şi unul în stradă, la intersecţia Sebastian.

Primăria condusă de Sorin Oprescu organizează şi anul acesta, prin ArCuB, o super  petrecere În Piaţa Constituţiei, începând cu ora 19.30. Concertele încep cu Antract, Lotus şi Cristi Minculescu, Direcţia 5, Vunk şi Antonia, iar de la ora 22.00, urcă pe scenă Horia Brenciu Orchestra cu invitaţii săi speciali: Lora, Nelu Ploieşteanu, Corina, Guess Who, Grasu XXL. La trecerea dintre ani, la ora 00.00, va fi focul de artificii, iar apoi atmosfera va fi încinsă de băieţii de la Voltaj.

„Vocea României“, la „Super Revelion“

Şi Pro TV continuă tradiţia Revelioanelor în Piaţa Revoluţiei. Cheful din faţa Ateneului va începe la ora 21.45 şi îi va aduce în faţa publicului pe Loredana, Connect-R, Smiley, Lotus şi Cristi Minculescu, Anya, dar şi trupa Lala Band. Tot la Revelionul Pro TV vor concerta şi finaliştii „Vocea României“.

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, va pregăti anul acesta nu unul, ci două Revelioane. Vanghelionul de la Romexpo, ajuns la cea de-a zecea ediţie, are o listă de artişti absolut impresionantă: David Bisbal şi Anastacia, Smiley, Loredana, Direcţia 5, Bere Gratis, Antonia, Voltaj, Alex Velea, Ruby, Connect-R, Lora, Andreea Bănică, Radio Killer, Corina, Ştefan Bănică Jr. şi alţi invitaţi-surpriză îi vor anima cei 7.000 de petrecăreţi de la Romexpo.

A doua petrecere a lui Vanghelie va avea loc în stradă, la intersecţia străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie, între orele 19.00 şi 1.00, iar intrarea va fi liberă. În zonă va fi montată o scenă pe care vor cânta o parte dintre artiştii de la Vanghelionul de la Romexpo. Vlad Ignat

CLUJ-NAPOCA
15 minute de focuri de artificii

Clujenii care vor alege să-şi petreacă noaptea de Revelion în stradă vor avea parte nu numai de nelipsitele focuri de artificii, care vor dura 15 minute, ci şi de concerte pentru toate gusturile. Bonus: o surpriză ţinută la mare secret de primarul Clujului, Emil Boc.

Petrecerea, organizată de Primăria Cluj-Napoca, va avea loc, ca la fiecare sfârşit de an, în Piaţa Avram Iancu. Va începe la ora 22.30 cu un concert susţinut de trupa Semnal M, după care va urca pe scenă, de la ora 23.30, Aurel Tămaş.

Focurile de artificii au fost programate la miezul nopţii fix. Spectacolul de culori şi forme de pe cerul Clujului va dura 15 minute. Tot la miezul nopţii va fi prezent şi primarul oraşului, Emil Boc, care va închina un pahar de şampanie cu oamenii.

Concertele de Revelion din Cluj vor fi încheiate de Aminda şi Hazard, însă reprezentanţii administraţiei locale spun că oamenii nu vor regreta frigul şi aşteptarea pentru că vor avea parte de o mică surpriză.
Florina Pop

IAŞI
Tibi Scobiola, surpriza ieşenilor

„Revelionul în stradă“ are loc la Iaşi, ca în fiecare din ultimii ani, în faţa Palatului Culturii. Oficialii Primăriei Iaşi, care s-au ocupat de organizare, estimează că la eveniment vor participa câţiva mii de ieşeni. Lista artiştilor contractaţi de municipalitate este compusă din şase formaţii care vor fi plătite dintr-un buget de 21.800 de euro. Capul de afiş este DJ Project & Adela Popescu, care vin la Iaşi pentru 5.000 de euro. DJ Sava & Misha vor primi 4.500 de euro pentru prestaţia din capitala Moldovei, iar formaţia Hara – 4.300. La Iaşi vor mai cânta Cici & Anuska (ex Sistem) pentru un onorariu de 3.500 de euro, precum şi trupa Hora (2.800 de euro) şi Nick Camarera feat. Alinka, care vor încasa 1.700 de euro. În ultimul moment, organizatorii au anunţat că va cânta la „Revelionul în stradă“ şi Tibi Scobiola, unul dintre cei patru finalişti din ultimul sezon al concursului „Vocea României“. Cei de la Primărie au încercat s-o aducă pe scenă pe Julie Mayaya, tânăra de 26 de ani din Iaşi care s-a impus în popularul show de televiziune. Conform contractului încheiat de Julie Mayaya cu trustul Media Pro, artista va trebui să concerteze alături de Horia Brenciu într-un alt concert de Revelion.

Show-ul de la Iaşi va începe la ora 20.00 şi se va prelungi până după miezul nopţii. Organizatorii n-au putut preciza ordinea în care vor urca artiştii pe scenă. La finalul spectacolului va avea loc un foc de artificii, programat pe durata a 17 minute, pentru care artificierii încasează tot din bani publici 17.000 de euro. Încă 15.500 de euro va costa instalarea scenei din faţa Palatului Culturii. Cezar
Pădurariu

TIMIŞOARA
Revelion modest pe Bega

Noua administraţie a Timişoarei a cheltuit toţi banii din bugetul alocat evenimentelor culturale, cu mult înainte de a face programul din noaptea de Revelion. Grosul banilor s-a dus pe concertul organizat cu ocazia lansării candidaturii oraşului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Numai pentru formaţia Phoenix s-a plătit peste 20.000 de euro, spre nemulţumirea unora din cadrul Casei de Cultură a Primăriei Timişoara, prin care se organizează evenimentele din oraş.

Aşa se face că pentru obişnuitul concert de Revelion, din Piaţa Victoriei, timişorenii nu vor avea parte nici în acest an de invitaţi de marcă din străinătate. În ultimii ani, în noaptea de 31 decembrie au cântat vedete precum Chris Norman, Replica Abba, Jennifer Rush, Saragoza Band, dar în ultimii doi ani capii de afiş au fost Sistem şi Mircea Baniciu.

De altfel, primarul Nicolae Robu i-a chestionat pe timişoreni pe Facebook, ce trupă autohtonă, din cele şapte variante oferite de el, ar dori să vadă la cumpăna dintre ani. Alegerea majorităţii covârşitoare a timişorenilor a fost Cargo, urmat de Narcotic Sound. Conform informaţiilor postate pe site-ul Primăriei, bugetul pentru acest eveniment este de 130.000 de lei.

Programul de Revelion va demara de la ora 21.00, cu muzică ambientală. De la ora 22.00, pe scenă vor urca cei de la Akces, iar începând cu ora 22.30 vor cânta  cei de la Narcotic Sound & Christian D. Concertul cu rockeri bănăţeni de la Cargo este programat să înceapă la ora 23.00.

Cu zece minute înainte de Anul Nou, primarul va urca pe scena din Piaţa Victoriei, pentru a tine un discurs. La intrarea în 2013, va începe un impresionant foc de artificii. Ştefan Both

VALEA PRAHOVEI
Petreceri indoor

Valea Prahovei este, şi în această iarnă, destinaţia preferată a turiştilor. Peste 90% din locurile de cazare sunt ocupate, iar Revelionul se anunţă unul specific muntelui, cu multe tradiţii şi petreceri pe pârtii.

Cea mai aglomerată, dar şi cea mai scumpă staţiune, este Sinaia, unde cele peste 10.000 de locuri (atât din unităţile clasificate cât şi cele care nu sunt incluse în circuitul oficial) vor fi ocupate, până pe 31 decembrie, în proporţie de peste 95%.

Turiştii vor petrece Revelionul indoor, în restaurante, cluburi sau pensiuni, cu multă mâncare, băutură, muzică, dar şi tradiţii – colindători şi focuri de tabără. Având în vedere specificul acestei sărbători la munte, autorităţile locale nu au pregătit concerte în staţiune şi nici pe pârtii. Cu toate acestea, recuperarea de pe 1 ianuarie se va face tot la schi sau la săniuş. Stratul de zăpadă are între 10 şi peste 100 de centimetri şi se schiază pe toate cele 13 pârtii din staţiune.

Fun Park la Buşteni

Nici la Buşteni nu vor fi concerte în oraş sau pe pârtii, mai ales că zăpada s-a subţiat, iar administratorii domeniului schiabil vor folosi orele în care pârtiile nu sunt folosite pentru a pune în funcţiune tunurile de zăpadă artificială. Se schiază, totuşi, în condiţii normale pe pârtiile Kalinderu I şi II.

Pentru relaxare, în Buşteni este singurul Fun Park de pe Valea Prahovei. Parcul este dotat cu o sanie-tobogan, carusel, snowtubing, are o pârtie sintetică de schi pentru începători şi o bandă transportoare. Instalaţiile funcţionează şi pe timpul nopţii, parcul fiind dotat cu nocturnă, iar tariful este acelaşi de anul trecut, adică 5 lei/tură.

Revelion pe pârtie la Azuga

Azuga este singura staţiune unde Revelionul va fi organizat de administraţia locală pe pârtii, cu un spectaculos foc de artificii, un DJ care se va ocupa de muzică, dar şi şampanie din partea primăriei. Schiorii au la dispoziţie pârtiile Sorica, Cazacu Baby şi Variantă. Pe pârtia mare Cazacu nu se schiază. Temperaturile ridicate din ultimele zile au mai topit din zăpadă.

Ultra-last minute pe 31 decembrie

Atât la Buşteni, cât şi la Azuga, locurile sunt ocupate în proporţie de peste 90%. Turiştii care vor decide în ultimul moment să rezerve camere sau vile o pot face inclusiv pe 31 decembrie. Cele mai multe oferte sunt pentru vilele închiriate integral, de 8 până la 16 persoane, pentru tarife de aproximativ 10.000 de lei pentru 3 nopţi. Sunt însă şi oferte pentru camere individuale, cu preţuri care pleacă de la 80 de lei de persoană/noapte. ; Dana Mihai

Vremea în noaptea dintre ani

Deşi meteorologii anunţă o vreme plăcută în toate regiunile ţării, fără ninsori şi ploi, valorile termice vor fi negative. „Vremea va fi frumoasă, însă cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani în aer liber ar fi bine să-şi dubleze hainele vaporoase cu altele mai groase“, explică Simona Andrei, meteorolog la ANM.

În Bucureşti, minima va fi de -8 grade şi va fi ceaţă. 

Ieşenii vor avea parte de vreme geroasă, cu valori de -10 grade.

Pe litoral, la Timişoara şi în Craiova, temperaturile vor fi mai ridicate decât în restul ţării, valoarea cea mai scăzută ajungând la -5 grade.

La Cluj, vremea va fi asemănătoare celei din Bucureşti, fără precipitaţii.

Nu va ninge pe Valea Prahovei, însă vremea va fi geroasă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite