Un copil de cinci ani a fost lăsat drept gaj în contul unui cal furat de părinţii săi cerşetori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un martor le-a povestit anchetatorilor DIICOT de la Cluj cum o familie de cerşetori şi-a lăsat copilul de cinci ani drept ”gaj” bunicului care îi suspecta că, în urmă cu ceva timp, îi furaseră un cal, rolul minorului fiind acela de a cerşi şi a recupera banii ”datoraţi”, potrivit referatului prin care procurorii cer arestarea a patru persoane pentru trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.

 Anchetatorii DIICOT Cluj notează, în referatul cu propunerea arestării preventive a mai multor persoane care îşi traficau copiii minori în vederea cerşetoriei în Cluj şi Bistriţa, declaraţia unui martor care a arătat că unul dintre minori fusese lăsat intenţionat de părinţi la bunicul său, care urma să-l pună să cerşească în baza unei presupuse datorii.

Martorul a arătat, potrivit procurorilor, că ”îi cunoaşte pe inculpaţii Lingurar Florentina şi Lingurar Petrică de mai mult timp, astfel că ştia despre cei doi că cerşesc fie singuri, fie împreună cu minorii (...) precum şi că locuiau împreună cu aceştia pe unde apucau”.

Nu se descurcau cu banii

”Martorul a precizat că în vara anului 2016, inculpatul Lingurar Petrică i-a cerut să-l sune de pe telefonul său pe inculpatul Moldovan Viorel Costel, tatăl său natural, căruia i-a cerut să-l ajute întrucât nu se descurcă cu banii, în sensul că să-l ducă pe el şi familia lui la Bistriţa, fapt cu care inculpatul Moldovan a fost de acord”, se mai arată în documentul citat.

Acelaşi martor mai arată că ”la scurt timp, numitul Moldovan Viorel Costel a venit din Bistriţa în Cluj-Napoca după familia fiului său” şi precizează că ”după câteva zile, numitul Lingurar Petrică l-a sunat şi i-a spus că el şi familia lui cerşesc pentru Moldovan Viorel Costel căruia îi dau banii, că cerşesc doar în municipiul Bistriţa şi că sunt transportaţi la locurile unde cerşesc cu o dubă de culoare albă”, fără a-i spune însă că ar fi ceva probleme.

”Martorul a mai declarat că, în luna august 2016 s-a întâlnit cu Lingurar Petrică şi Lingurar Florentina, care erau doar cu fetiţa lor în vârstă de trei ani, iar cu acea ocazie cei doi i-au spus că minorul (...) a rămas la Moldovan Viorel Costel «în contul unei datorii», respectiv al unui cal pe care cei doi i-l furaseră acestuia în urmă cu mai mult timp”, se arată în actul procurorilor DIICOT Cluj.

Ce au declarat martorii

În dosar au fost audiate mai multe persoane în calitate de martori, respectiv persoane care cunosc relaţia dintre Viorel Costel Moldovan şi Laura Lingurar, Petrică Lingurar şi Florentina Lingurar pe de o parte, dar şi persoane care cunosc activitatea de cerşetorie a acestora din urmă şi a minorilor pe de altă parte, se mai arată în documentul citat.

Procurorii au dispus, marţi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Viorel Costel Moldovan, Laura Lingurar, Petrică Lingurar şi Florentina Lingurar pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie, toţi patru urmând să fie prezentaţi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite