Trafic rutier oprit pe DN2B, după un accident în judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia rutieră este miercuri dimineaţă blocată pe DN2B, între localităţile buzoiene Gălbinaşi şi Bentu, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, a informat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN2B, între Gălbinaşi şi Bentu (în judeţul Buzău), a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 06.15, un accident rutier în care au fost implicate un autoturism, o autoutilitară şi un tir. Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil alunecos (polei). Circulaţia este deocamdată oprită pe ambele sensuri", potrivit unei informări a Centrului Infotrafic.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, poliţiştii sfătuiesc conducătorii auto să reducă viteza de deplasare, să manifeste prudenţă sporită la volan şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite