Statele Unite ale Americii au lansat primul atac aerian împotriva Statului Islamic

Statele Unite ale Americii au lansat primul atac aerian împotriva Statului Islamic

Statele Unite ale Americii au început lupta împotriva terorismului şi au lansat primul atac aerian împotriva Statului Islamic.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

SUA a lansat anterior drone care vizau atacul Statului Islamic, însă acesta este primul atac aerian în care sunt implicaţi soldaţi care pilotează avioanele, informează „The Guardian”.

Avioanele au decolat din baza localizată în Incirlik, Turcia, ţară care luptă în acest moment împotriva Siriei, dar şi împotriva grupării teroriste din Kurdistan (PKK). Turcia a aprobat crearea unei baze militare pentru a targeta gruparea teroristă Isis din Siria, în urmă cu o lună, după lungi negocieri. 
 
Atactul vizează crearea unei zone sigure pe teritoriul Siriei, unde să poată fi trimişi cei 1,8 milioane de sirieni care s-au refugiat în acest moment în Turcia. Agenţia de presă Anatolia, cu sediul în Turcia, a emis un raport în urmă cu câteva zile conform căruia peste 390 de terorişti au fost ucişi de la începerea luptei împotriva grupării PKK, adaugă sursa citată.
 
De asemenea, autorităţile din Turcia continuă arestările în rândul cetăţenilor internaţionali pe care i-a reţinut pentru încercarea de a trece graniţa şi a se alătura grupării ISIS. Conform declaraţiei unui oficial turc, peste 700 de persoane au fost extrădate din acest motiv, în anul 2015. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: