Spectacol de Ziua Imnului în Piaţa Tricolorului. Premierul Victor Ponta, prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Imnului este sărbătorită pe 29 iulie FOTO Arhiva Adevărul
Ziua Imnului este sărbătorită pe 29 iulie FOTO Arhiva Adevărul

Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită astăzi în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional din Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.

Ceremonia militară dedicată Zilei Imnului Naţional s-a desfăşurat, la Bucureşti, începând cu ora 9.00, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

Activitatea a cuprins un ceremonial religios de binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român, alocuţiuni privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, un spectacol de cântece patriotice şi un exerciţiu de mânuire a armamentului individual, transmite MApN.

Pe 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!“ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României - “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite