Sindicatul Europol, despre întâlnirea şefului Poliţiei cu interlopii: „E greu să justifici acum, după ce 3 săptămâni te-ai ascuns“

Sindicatul Europol, despre întâlnirea şefului Poliţiei cu interlopii: „E greu să justifici acum, după ce 3 săptămâni te-ai ascuns“

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu Imagine: Inquam Photos

Sindicaliştii Europol consideră că  reprezentanţii IGPR au dat prea târziu explicaţii cu privire la întâlnirea de taină, în miez de noapte, dintre şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şi liderii Clanului Duduianu. „Pentru igiena morală a instituţiei Poliţiei Române, cineva trebuie să îşi asume percepţia negativă a opiniei publice faţă de acest incident şi să facă pasul înapoi!”, arată reprezentanţii Europol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sindicaliştii spun că în trei săptămâni imaginea Poliţiei a fost pătată, timp în care cei implicaţi direct au tăcut.
 
„Ce pot să înţeleagă poliţiştii care îl văd pe şeful Poliţiei Române în imaginile video cum se plimbă alături de un membru al unui clan, noaptea târziu, pe o stradă oarecare, păzit de subalternii săi, şi discută probabil aplicarea legii. Poate au vorbit despre apicultura la greci, poate au depănat amintiri, poate au vorbit despre iminenţa unui masacru în rândul clanurilor. Nici nu mai contează despre ce au vorbit, greşeala impardonabilă peste care nu se poate trece, este faptul că au lăsat mass media şi opinia publică timp de 3 săptămâni să facă praf imaginea şi autoritatea Poliţiei Române, în timp ce responsabilii şi aparatul de comunicare au adoptat poziţia „struţului” în speranţa că va trece de la sine”, se arată într-un comunicat al Europol.
 

Sindicat: „Vasilescu drege cu busuiocul  întâmplarea”

 
Sindicaţiştii afirmă că Liviu Vasilescu încearcă să „dreagă cu busuioc toată întâmplarea” şi să-şi justifice prezenţa sa în acel loc şi gestul pe care l-a făcut. 
 
„Dar răul s-a produs. Nicio poveste, legendă şi nici măcar ipotezele în care existau informaţii că sute de interlopi urmau să se masacreze, că mii de membri ai clanurilor vor veni la Bucureşti sau că sunt ucigaşi dispuşi să încaseze recompensa pusă pe capul autorului nu mai poate spăla mizeria aruncată pe instituţie. Nimic nu mai poate spăla ruşinea pe care poliţiştii au îndurat-o în aceste zile în care au fost făcuţi în toate felurile de opinia publică, pentru că dacă „şeful” lor se întâlneşte noaptea ca…cu interlopii, înseamnă că toţi facem acelaşi lucru”, scriu sindicaliştii.
 
Ei sunt de părere că „mediatizarea excesivă” a evenimentului înmormântării liderului clanului Duduienilor, obliga Poliţia Română „să comunice şi să justifice orice demers pe care îl făceau”.
 
„E greu să justifici acum, după ce 3 săptămâni te-ai ascuns. E greu să explici de ce te-ai întâlnit noaptea şi nu ai făcut-o ziua în timpul programului de lucru, de ce întâlnirea nu a avut loc într-un cadru instituţional, poate chiar pe raza Secţiei 19 Poliţie şi s-a întâmplat pe stradă, care este teritoriul clanurilor, sau de ce a fost nevoie ca ditamai şeful Poliţiei Române să coboare la nivelul la care să ajungă în faţa unui membru al unui clan interlop pe care să îl „roage” să respecte legea”, sunt de părere sindicaliştii.
 
Europol dă ca exemplu cazul din Caracal, atunci când adjunctul inspectorului şef a fost condamnat şi destituit când a cerut informaţii pentru a identifica autoturismul criminalului, de la un individ cunoscut în lumea interlopă. 
 
„Aici vedem aceeaşi scenă, însă la un alt nivel, şi parcă doare mai tare când o asemenea gafă afectează zecile de mii de poliţişti care îşi fac serviciul cu bună credinţă şi care îşi pun viaţa la bătaie pentru a o salva pe cea a semenilor lor. Nu vrem ca poliţiştii să deconteze greşelile şefilor din Poliţia Română, şi nici nu vrem ca voi, cei pentru care suntem în stradă să ne puneţi la un loc cu asemenea personaje. Pentru igiena morală a instituţiei Poliţiei Române, cineva trebuie să îşi asume percepţia negativă a opiniei publice faţă de acest incident şi să facă pasul înapoi!”, mai arată Europol. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, miercuri, la întâlnirea dintre şefii Poliţiei şi reprezentanţi ai clanului Duduianu după ce Adevărul a publicat în exclusivitate imagini care au dovedit că întâlnirea a avut loc. Şeful Statului a explicat că „este nevoie de explicaţii” şi a subliniat că va solicita ministerului de Interne să explice despre ce a fost vorba.
 

Poliţia Română renunţă la „omerta”. Ce au spus reprezentanţii IGPR

 
Reprezentanţii Poliţiei Române au prezentat, joi la prânz , explicaţii publice cu privire la imaginile video publicate de „Adevărul” de la întâlnirea şefilor din IGPR cu membri ai Clanului Duduianu. 
 
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu a afirmat că „nu fugim de responsabilitate”. 
 
De cealaltă parte, Inspectorul General al Poliţiei Române Liviu Vasilescu a subliniat că acţiunea a fost oficială şi că „a condus la un rezultat bun”.
 

Despescu: „Analizele de risc arătau un pericol”

 
„Evenimentul din Bucureşti de la începutul lunii august a fost permanent monitorizat de mai multe structuri din cadrul MAI, misiunea nostră fiind aceea de a prevenit apariţia unor incidente grave. Prin urmarea analizelor de risc a rezultat că era pusă în pericol sănătatea persoanelor din Municipiul Bucureşti. Existau date şi informaţii că era pusă în pericol sănătatea persoanelor din Bucureşti. Erau date şi informaţii că la procesiunea de duminică 9 august erau aşteptate să participe aproximativ 3.000 de persoane”, a spus Bogdan Despescu.
Secretarul de stat al MAI că această situaţie putea să conducă la răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin încălcarea normelor sanitare.
 
„În săptămâna respectivă, structurile MAI au organizat la nivel naţional mai multe acţiuni pentru descurajarea escaladării conflictului. Nu fugim de resonsabilitate. (…) Modul în care ne-am îndeplinit misiunea a fost asumat, fiind cel mai eficientă soluţie legală pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi pentru a preveni incidente violente. În nicio clipă poliţia nu a negociat siguranţa cetăţenilor cu nicio persoană, indiferent de calitatea acestora. Nu s-a negociat aplicarea legii. Repet, nu fugim de responsabilitate. Dimpotrivă. Încercăm să fim raţionali şi să punem pe primul loc siguranţa cetăţeanului şi nu imaginea noastră”, a declarat Bogdan Despescu.

Explicaţiile lui Liviu Vasilescu


La rândul lui, Liviu Vasilescu a vorbit public despre operaţiune: „A fost o acţiune oficială a Poliţiei pentru a asigura prin toate mijloacele legale siguranţa cetăţeanului. Această abordare, atât de  contestată de mulţi, a condus la un rezultat bun, pentru că acum nu avem alte victime şi nu avem imagini cu sute de persoane şi un potenţiale în stradă care ar fi făcut mult rău nu doar Poliţiei Române, ci chiar şi României. Pentru mine sănătatea şi liniştea locuitorilor Capitalei a cântărit mai mult decât faptul că ulterior că acţiunea mea ar fi putut fi interpretată greşită. Am făcut un demers legal, cu bună credinţă că aşa vom reuşi să rezolvăm lucrurile. Noi poliţiştii avem de-a face în fiecare zi cu oameni certaţi cu legea, potenţiale pericole. Primele arme pe care le folosim înainte de a-i aduce pe toţi în faţa procurorului sunt prevenirea, dialogul, convingerea şi forţa graduală. Nu direct pistolul. Asigur cetăţenii şi pe toţi cetăţenii că nu am negociat şi nu o să negociz niciodată siguranţa cetăţeanului şi demnitatea poliţistului”.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările