Secretele AUR. Cum supravieţuieşte partidul fără să cheltuiască banii de la stat

Secretele AUR. Cum supravieţuieşte partidul fără să cheltuiască banii de la stat

Foto: Facebook

Pe parcursul anului 2021, AUR a primit ca subvenţie de la stat 15,2 milioane de lei. Este singurul partid din România care nu s-a atins de suma primită de la bugetul de stat, situaţie care a născut semne de întrebare în spaţiul public referitoare la provenienţa banilor pentru cheltuielile formaţiunii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 ”Suntem un partid la care oamenii vin să contribuie, fiecare cu ce poate, nu vin să primească. Parlamentarii noştri cotizează, în fiecare lună, câte 1000 de lei pentru bugetul partidului. Acestor bani li se mai adaugă cotizaţiile celorlalţi membri, din întreaga ţară. AUR nu are sedii de partid, la nivel de organizaţii locale, care să fie susţinute din bugetul nostru. Folosim pentru întâlnirile cu oamenii şi pentru tot ce înseamnă organizare cabinetele parlamentare.
 
De asemenea, primim donaţii din partea susţinătorilor, cu ajutorul cărora, ţinând cont şi de celelalte resurse, ne organizăm şi funcţionăm, sume situate între 5000 şi 7000 de euro lunar, dar donaţii mici, luate fiecare în parte, de la oameni simpli, nu de la baroni locali care să vină cu pungile de bani şi să ne ceară apoi să le impunem diverse cunoştinţe pe la Apele Române, de exemplu”, a explicat George Simion, pentru Adevărul.
 
Copreşedintele AUR nu dezvăluie însă alte surse de finanţare: ”Pentru noi, folosirea subvenţiilor ar fi însemnat şi o eroare de strategie politică. Dacă am fi accesat fondurile primite de la bugetul de stat, am fi murit. Pentru că ne-am fi creat rapid propria clică de subvenţionaţi, de asistaţi, iar asta ne-ar fi dus în rândul celorlalte partide. Ori noi am promis că vom face cu totul un altfel de politică. Şi asta facem”.
 
Totuşi, conform informaţiilor Riseproject.ro, AUR ar fi folosit bani publici - deconturile de la stat pentru cheltuielile din campania electorală pentru alegerile parlamentare, când AUR ar fi lucrat cu 56 de contractori cărora le-a plătit 1,5 milioane de lei. Cei mai mulţi bani cheltuiţi de AUR la alegerile parlamentare şi decontaţi ulterior din bugetul de stat au ajuns la deputatul AUR Lucian Florin Puşcaşu, fiind vorba de peste 533.000 lei, arată sursa citată.
 
Un calcul simplu, pe baza rapoartelor Autorităţii Electorale Permanente, arată că, la finele acestei legislaturi, Alianţa pentru Unirea Românilor ar avea disponibile minimum 12 milioane de euro, sumă destintată, susţin reprezentanţii formaţiunii, unui proiect anunţat din ianuarie 2021 – ”Spitalul AUR” – şi rămas în fază de deziderat ca urmare a dezacordului politic.
 
”Oamenii nu ştiu întreg adevărul despre veniturile unui parlamentar”
 
La capitolul salariu de la parlamentar, George Simion, copreşedintele AUR, susţine că donează mare parte, însă reuşeşte să se descurce cu veniturile suplimentare aferente statutului de ales.
 
”Oamenii nu ştiu întreg adevărul despre veniturile unui parlamentar. Adevărul este că, un senator sau deputat, pe lângă salariu, mai are o mulţime de alte alocări de la bugetul de stat, despre care nimeni nu vrea să vorbească. (..)
 
Parlamentarul are chiria acoperită de stat. La fel, telefonul şi cheltuielile de deplasare. Maşină, combustibil, diurnă. Eu, spre exemplu, merg la toate Comisiile, în calitatea mea de lider de grup, şi primesc astfel 4000 de lei. Deci, din banii aceştia se poate trăi fără probleme, se pot acoperi cheltuielile de ţinută şi toate celelalte, ocazionale. Un parlamentar nu are de ce să se plângă, are totul asigurat, chiar şi funcţionarea aparatului propriu, pe baza celor 28.000 de lei - sume forfetare pentru cabinet”, a precizat George Simion.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările