Scrisoarea unui militar către parlamentarul USR care a propus tăierea pensiilor speciale: „Egali eram în comunismul acela după care tânjiţi“

Scrisoarea unui militar către parlamentarul USR care a propus tăierea pensiilor speciale: „Egali eram în comunismul acela după care tânjiţi“

FOTO Mediafax

Un ofiţer al armatei române a adresat o scrisoare deschisă parlamentarilor USR, Claudiu Năsui şi Cristina Prună, ce au propus impozitarea pensiilor speciale de peste 3.500 de lei cu 90%. „Astăzi, în a 16-a zi de situaţie de urgenţă, în care poliţia şi armata se află pe stradă, neprotejaţi corespunzător, expuşi ameninţării invizibile pentru care noi, ceilalţi, trebuie să #stămacasă”, notează ofiţerul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Astăzi, în a 16-a zi de situaţie de urgenţă, în care poliţia şi armata se află pe stradă, neprotejaţi corespunzător, expuşi ameninţării invizibile pentru care noi, ceilalţi, trebuie să #stămacasă, în încercarea de a gestiona o situaţie ieşită din tipare, dumneavoastră veniţi cu o idee de natură a creşte moralul ”trupelor” – tăierea pensiilor la care ar avea dreptul dacă scapă cu viaţă din urgia aceasta”, se arată în scrisoarea ofiţerului armatei române.
 
USR, la iniţiativa deputaţilor Claudiu Năsui şi Cristina Prună, a depus zilele aceasta, în Parlament, un proiect de lege pentru impozitarea, cu 90%, a pensiilor speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei. Claudiu Năsui a justificat proiectul prin faptul că din banii cheltuiţi în ultimii 4 ani pe aceste pensii speciale, şi anume 34,3 miliarde de lei, statul ar fi putut să construiască 243 de spitale noi.

Redăm integral scrisoarea unui militar, care a fost publicată de Silviu Predoiu pe Facebook:

 
Domnule deputat
.......( paragraf anonimizat ) .............
 
Domnule deputat,
Astăzi, 01 aprilie 2020 (!) am aflat cu încântare că ideea care nu vă dă pace de ceva timp, cea referitoare la pensiile speciale, s-a concretizat. Doriţi să le impozitaţi cu 90% şi să construiţi spitale. Mai ales pe cele militare, care vă deranjează mult de tot. Repet: astăzi, în a 16 -a zi de situaţie de urgenţă, în care poliţia şi armata se află pe stradă, neprotejaţi corespunzător, expuşi ameninţării invizibile pentru care noi, ceilalţi, trebuie să #stămacasă, în încercarea de a gestiona o situaţie ieşită din tipare, dumneavoastră veniţi cu o idee de natură a creşte moralul ”trupelor” – tăierea pensiilor la care ar avea dreptul dacă scapă cu viaţă din urgia aceasta.
De ce? Pentru că ”nu mai putem avea unii cetăţeni mai speciali decât alţii”.
 
Cu tot respectul, egali eram în comunismul acela după care tânjiţi dvs. Nu, domnule deputat, oamenii nu sunt egali. Oamenii nu sunt egali nici ca abilităţi, nici ca IQ, nici ca pregătire, nici ca responsabilitate, nici ca periculozitate a muncii pe care o desfăşoară, nici, nici, nici. Oamenii trebuie să aibă şanse egale, dar de valorificat fiecare le valorifică în funcţie de propriul potenţial.
 
Nu mai insist în ideea că toate ţările NATO au un regim aparte de pensionare pentru militari şi ”civil servants” din serviciile speciale şi poliţie, asta puteţi afla printr-o simplă căutare pe Google sau, şi mai la îndemână, pe Wikipedia.
 
Am să mă refer la lucrurile pe care le cunosc eu şi care, poate, dvs. v-au scăpat din vedere.
Vi se pare dificilă viaţa în situaţie de urgenţă? Vi se pare dificil să vi se restrângă exerciţiul unor drepturi şi libertăţi? Vi se pare dificil să ieşiţi doar dacă completaţi o declaraţie? Vi se pare uşor ca viaţa dvs. să nu mai depindă exclusiv de voinţa dvs. ci de un context pe care nu-l puteţi controla? Vi se pare dificil să fiţi controlat şi monitorizat? Vi se pare dificil să nu aveţi acces la toată informaţia de care apreciaţi că aţi avea nevoie ci doar la cea pe care autoritatea o consideră oportună?
 
Bine aţi venit în armată!
 
Tot ceea ce pentru un cetăţean obişnuit este o stare excepţională, pentru un militar este normalul. Pentru că această profesie vine la pachet cu o serie de restricţii la care dvs., atunci când propuneţi tăieri/ impozitări de venituri, nu vă gândiţi. Ca militar ai restrâns dreptul la liberă circulaţie (şi nu este suficientă o declaraţie pentru a te putea deplasa chiar şi în afara garnizoanei, ci este nevoie şi de o aprobare!), dreptul la liberă exprimare, dreptul la asociere (inclusiv sindicală, cu excepţia poliţiei), dreptul la libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul la libertate economică, şi, poate în ultimul rând ca semnificaţie, dreptul de a fi ales
.
În plus, pentru toţi cei care au acces la informaţii clasificate, există verificarea antecedentelor personale şi ale familiei alături de monitorizare şi verificări permanente pe durata activităţii.
Un militar nu poate refuza îndeplinirea un ordin legal, un militar nu poate demisiona când se află în misiune, un militar nu poate abandona misiunea pentru că îi este greu, sau pentru că îi este frică, sau pentru că se teme pentru viaţa lui.
 
Guvernul tocmai a înăsprit prevederile statutului cadrelor militare pe durata situaţiei de urgenţă. Asta nu v-a oripilat, nu?
 
O fi mult, o fi puţin, dvs. apreciaţi.
 
La chemarea în activitate, statul, nu-i aşa, încheie un contract cu viitorul militar. Şi în ultimii 30 ani i-a cerut: să fie dispus să-şi dea viaţa pentru apărarea ţării, să accepte restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, să fie remunerat cu un salariu (soldă) aflată în treimea inferioară a grilei de salarizare, să înţeleagă faptul că sporurile pot rămâne îngheţate zeci de ani (sporurile prevăzute de lege sunt la nivelul anului 2009!), să depăşească norma legală de muncă pentru că este deficit de personal (media orelor lucrate de mine în ultimul an de activitate a fost de 240 h/ lună, adică în 4 săptămâni munceam 6, desigur cele suplimentare neplătite), să execute misiuni externe de luptă pentru că, nu-i aşa, suntem furnizori de securitate şi NATO se bazează pe noi (iar dvs. vă mândriţi cu asta şi vă întreceţi în vorbe goale la TV ori de câte ori un militar este ucis în misiune), să fie pe baricade şi la situaţie de urgenţă, şi la inundaţii, şi la zăpadă şi la crize teroriste, şi la crize în general, să se descurce fără echipament, fără dotări, fără, fără, ... Asta cere statul român de la militari. În schimb, le promitea un singur lucru – pensia de serviciu.
 
Domnule deputat,
 
Nu cred că am auzit să vă fi revoltat atunci când s-a votat legea de salarizare, lege prin care soldele militare sunt fixate în treimea inferioară a grilei. Vi se pare normal ca cea mai înaltă funcţie din armată, cea a şefului Statului Major General, să aibă coeficientul 4.35, egal cu al unui judecător cu grad de judecătorie, vechime 0-3 ani (4.33), sau cu al unui şef de serviciu dintr-un minister (4.35) sau cu al unui secretar-şef universitate, mai mic decât al unui viceprimar de comună cu 10.001 – 20.000 locuitori (4.50) sau decât al unui primar de comună (6), sau al unui subprefect (7.50), etc.?
 
Dacă acesta este cel mai mare coeficient din armată, realizaţi cam care este nivelul la care sunt plătite restul cadrelor militare (pentru că sporurile, ca peste tot, nu trebuie să depăşească 30%)?
Nu v-aţi revoltat atunci când s-a refuzat acordarea sporului pentru informaţii clasificate instituţiilor din Sistemul de Securitate Naţională, deşi în cadrul serviciilor de informaţii nu există, practic, informaţii neclasificate, dar s-a acordat ANI sau Curţii de conturi? De ce? Pentru că ”serviciile” lucrează permanent cu informaţii clasificate dar ceilalţi nu, deci pentru ei este ceva special????
 
Cunoaşteţi faptul că, fiind personal cu identitatea clasificată, cadrele serviciilor de informaţii nu au putut contribui la Pilonul II de pensii? Nu credeţi că măsuri de genul celor propuse hei-rupist de dvs. ar trebui să aibă la bază o evaluare a situaţiei reale? Nu credeţi ca avem dreptul să ştim ce avem de făcut cu viaţa noastră? Nu credeţi că astfel de măsuri nu se iau de pe o zi pe alta, ci începând cu cei care intră azi în profesie, în aşa fel încât să-şi poată planifica viaţa?
 
Cunoaşteţi faptul că singura categorie profesională din România care nu a recuperat niciodată veniturile tăiate în perioada de criză 2010 – 2012 sunt militarii? De ce oare? Pentru că nu au dreptul la organizare sindicală iar statul, cel care ar trebui să fie ”sindicalistul” şi să le apere drepturile, face exact pe dos prin parlamentari ca dvs.?
Domnule deputat,
 
Comunismul, pe care eu l-am prins dar dumneavoastră nu, asta urmărea – să fim toţi egali, indiferent de merit, indiferent de competenţe, indiferent de responsabilitatea implicată de un post sau o profesie.
De ce eu, ca individ, trebuie să respect toate condiţiile/ restricţiile impuse de stat, trebuie să acţionez cu profesionalism, să mă perfecţionez, să lucrez peste programul legal de muncă, să fiu întotdeauna disponibil când este nevoie de mine, să renunţ la concedii, să nu deconspir informaţii aflate în timpul activităţii, să nu deconspir calitatea de ofiţer, să nu beneficiez de reparaţiile care s-au acordat tuturor celorlalţi iar statul, prin reprezentanţi ca dvs., nu este dator să respecte ceea ce s-a angajat atunci când m-a chemat în activitate?
 
Cunoaşteţi faptul că toţi ofiţerii au studii superioare, de la slt. la general? Cunoaşteţi faptul că nu poţi purta armament dacă ai un IQ ‹ 90 (iar media naţională este 91), deci toate cadrele militare sunt peste media naţională de IQ? De altfel, genul acesta de criterii sunt valabile şi pentru ceilalţi ”beneficiari” de pensii speciale – magistraţii, aviatorii, diplomaţii, etc.
 
Aveţi pretenţia ca toţi aceştia să fie educaţi, să vorbească limbi străine la nivel C1, să se perfecţioneze permanent, să respecte o sumă de criterii etice, dar când vine vorba despre drepturile lor salariale sau despre pensii atunci îi comparăm cu cei care au prestat munci necalificate sau rutiniere (oameni pentru care, de altfel, am tot respectul).
 
De ce un angajat la ”privat” are dreptul să-şi negocieze cu angajatorul pachetul salarial, contribuţii la pensii facultative, asigurări medicale private, iar cel de la stat nu are dreptul la nimic?
 
Norma juridică trebuie să fie predictibilă. Cine îmi dă mie înapoi orele (devenite ani) muncite fără plată, concediile neefectuate, tăierile de salarii nereturnate? Cum compensez eu contribuţii la pensii private neefectuate pentru că statul român nu mi-a permis să le fac? De ce generaţia mea a trebuit să înţeleagă că ţara nu poate plăti nici salarii decente, nici la timp (vezi anii ‘90), nici sporuri, nici muncă suplimentară, nici pericol, nici, nici, nici dar că noi trebuie să facem tot ce depinde de noi, fiecare la locul lui de muncă, aici, nu în diaspora, pentru a o ajuta?
 
De ce am fost buni când ţara a avut ca obiectiv intrarea în NATO / UE dar acum suntem nişte nenorociţi veroşi care iau banii de la spitale???
 
Cred că ar trebui să începeţi prin a vă documenta înainte de a propune norme ce au un impact covârşitor asupra celorlalţi. Şi mai cred că ar trebui să vă angajaţi nişte consilieri, inteligenţi şi bine pregătiţi, pe care să-i plătiţi la nivelul pieţei (!) şi care să vă ajute să înţelegeţi un domeniu şi un specific care în acest moment vă depăşesc.
 
Din păcate nu reuşiţi să învăţaţi niciodată din greşeli, dar asta nu vă tulbură, pentru că de obicei cei care plătesc sunt alţii. Totul este dominat de populism, deciziile se iau fără o evaluare minimală, pentru că interesul politic este peste destinul individual. Dacă doriţi să îmbunătăţiţi cu ceva sănătatea, de ce
nu faceţi unicul lucru raţional şi de bun-simţ - reintroduceţi CASS la pensiile peste un anumit cuantum.
Si atunci vor contribui mult cei cu pensii ”speciale” exact acolo unde este mai mare nevoie.
Cu stimă (pentru că aşa am fost educat),
 
........( grad si nume anonimizat )........... 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: