Ministerul Apărării a organizat duminică Ziua NATO şi Ziua Porţilor Deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a organizat, duminică, Ziua NATO şi Ziua Porţilor Deschise, la evenimente participând şi ministrul Mircea Duşa, având loc o ceremonie militară şi o expoziţie de armanent şi tehnică militară modernă.

Ceremonia de la sediul MApN a debutat cu arborarea steagului naţional al României şi cel al Alianţei Nord-Atlantice şi cu un moment de reculegere în memoria militarilor români căzuţi la datorie în teatrele de operaţiuni din străinătate, potrivit Mediafax.

Ziua Porţilor Deschise la sediul MApN s-a organizat între orele 8.00 şi 13.00. Au fost expuse autospeciale de intervenţie în diferite zone de conflict, manipulatoare telescopice, detectoare de mine şi de metal, sisteme portabile de scanare cu raze X.

De asemenea, vizitatorii au putut vedea expuse elemente din uniformele purtate de militarii căzuţi la datorie în teatrele de operaţii. Au mai fost prezentate fragmente dintr-un avion Hercules C-13, avariant în Afganistan, uniformele de lupă ale Armatei Române, din diferite teatre de operaţii, armament şi tehnică de luptă modernă.

La ceremonie au participat ministrul Apărării, Mircea Duşa, care a susţinut şi un discurs cu prilejul Zilei NATO, Şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă şi reprezentanţi ai Armatei.

De asemenea, Ministerul de Externe a transmis un mesaj cu ocazia Zilei NATO.

„Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, în aprilie 2004, a reprezentat un moment marcant în istoria ţării noastre, semnificând realizarea unui deziderat major de politică externă, care a beneficiat de întreg sprijinul societăţii româneşti. Prin contribuţiile sale, România a participat la misiunile şi operaţiile Aliate şi a adus valoare adăugată în elaborarea politicilor NATO, conturându-şi în tot acest timp un profil aparte în cadrul Alianţei”, potrivit unui comunicat emis de MAE.

Ministerul de Externe a mai precizat că „Alianţa Nord-Atlantică rămâne principalul garant al securităţii României, iar obiectivul central din perspectiva ţării noastre îl reprezintă consolidarea relevanţei şi eficacităţii NATO, ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice”.

„În 2015, România va urmări consecvent întărirea solidarităţii Aliate, consolidarea relaţiei transatlantice, precum şi promovarea în continuare a valorilor euro-atlantice în vecinătate în scopul asigurării unui mediu de securitate stabil şi predictibil. ‎Situaţia de securitate la nivel internaţional şi, mai ales, cea din vecinătatea estică şi sudică a Alianţei, impune ca NATO să se concentreze asupra dezvoltării sarcinii sale originare, cea privind apărarea colectivă", potrivit documentului citat.

În cadrul reuniunii la vârf NATO de la Praga din anul 2002, delegaţia României a primit invitaţia de aderare la Alianţa Nord-Atlantică.

Pe 29 martie 2004, România a depus instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat american, SUA fiind depozitarul Tratatului Alianţei Nord-Atlantice (Washington, 1949), iar la 2 aprilie 2004 s-a desfăşurat, în cadrul reuniunii ministeriale Aliate, ceremonia arborării drapelului ţării noastre la Cartierul General al NATO.

În baza Legii 390/2004, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite