Doza booster va putea fi administrată la 4 luni şi în România. Vaccinarea anti-COVID a copiilor începe pe 26 ianuarie. VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Doza booster va fi administrată la 4 luni şi în România, începând de luni, anunţă colonelul Valeriu Gheorghiţă. Medicul Adriana Pistol, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, doctorul Călin Alexandru, director general în cadrul DSU şi colonelul Valeriu Gheorghiţă preşedintele CNCAV au prezentat detaliile privind evoluţia pandemiei de Covid-19.

Vaccinarea anti-COVID a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani începe în România în 26 ianuarie, a anunţat joi medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit hotnews.ro. 

Programarea în platforma de vaccinare se poate face începând de joi, prin contul părinţilor.

Primele doze de vaccin pediatric vor ajunge în România pe 24, respectiv 25 ianuarie.

Prezenţa părintelui sau a reprezentantului legal împreună cu minorul la vaccinare este obligatorie, pentru acordarea consimţământului informat.

Cum pot fi programaţi copiii la vaccinare

Astăzi, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va face doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped , prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional, conform CNCAV.

Vaccinarea se poate face şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) este optimizat şi permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare, mai precizează CNCAV.

Sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare, aici:https://vaccinarecovid.gov.ro/formulare-si-chestionare/

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

Dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.

​​Termenul minim pentru administrarea dozei booster de vaccin anti-COVID va fi devansat de la 6 la 4 luni în România

Decizia a fost luată deoarece datele ştiinţifice arată că protecţia dată de vaccin scade după 4 luni de la schema iniţială de vaccinare, iar modificarea intră în vigoare de luni, 17 ianuarie.


Recomandarea fermă a CNCAV este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la doza booster, deoarece efectul vaccinurilor ARN la booster este mai bun, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

În acest moment, în România se pot vaccina cu doza booster toate persoanele cu vârsta peste 12 ani, indiferent de istoricul trecerii prin boală, dacă au minimum 6 luni de la schema primară de vaccinare (dozele 1 şi 2).

În România, administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19 (booster) a început pe 28 septembrie anul trecut, la persoanele care au împlinit minimum 6 luni de la a doua doză de vaccin.

Conform ultimelor date furnizate de CNCV, până miercuri în România făcuseră doza a treia de vaccin 2.179.080 de persoane.

Ştire în curs de actualizare. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite