Procurorul general îi va prelungi delegarea lui Daniel Morar la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Morar şi-a dat consimţământul de a mai fi încă 6 luni şeful procurorilor de la DNA  FOTO: Mediafax
Daniel Morar şi-a dat consimţământul de a mai fi încă 6 luni şeful procurorilor de la DNA  FOTO: Mediafax

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, urmează să-i prelungească cu încă şase luni delegarea lui Daniel Morar în funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), întrucât mandatul acestuia expiră pe 12 august, iar ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, nu a făcut nicio propunere.

Potrivit procedurii, Morar şi-a înaintat, joi, consimţământul de a rămâne în poziţia de şef al DNA până la desemnarea unui succesor, iar procurorul general urmează să decidă prelungirea delegării acestuia, având în vedere că ministrul Justiţiei nu a făcut încă vreo propunere, potrivit Mediafax.

Pe 18 iulie, Codruţa Kovesi afirma că îl va delega pe Daniel Morar pe funcţia de procuror şef al DNA, dacă "nu apare niciun fel de propunere sau nu e numită altă persoană".

În replică, a doua zi, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, arăta că numirea procurorului şef al DNA trebuie făcută într-o perioadă de calm, de pace, vremurile sunt "prea fierbinţi", iar orice propunere avansată acum va produce scandal, va fi contestată.

"Nu am dorit să fac propuneri pentru o poziţie importantă. Nu doresc să amestec justiţia cu turbulenţele politice. Trebuie să avem un climat de pace atunci când discutăm (propunerea de numire -n.r.). Orice vom face va fi scandal, va fi contestat", a susţinut Titus Corlăţean, adăugând că instituţia DNA contează, iar cine va fi numit trebuie să răspundă criteriilor legale.

Pe 12 august, delegarea pentru şase luni a lui Daniel Morar la conducerea DNA expiră, însă, potrivit legii, aceasta poate fi prelungită.

Pe de altă parte, Codruţa Kovesi a punctat faptul că sunt şi alte funcţii vacante la nivelul conducerii Ministerului Public, pentru care nu a făcut propuneri de numiri, apreciind că viitorul procuror general al României trebuie "să-şi facă echipa, să-şi aleagă oamenii", întrucât este extrem de importantă colaborarea.

Mandatul Codruţei Kovesi - care a deţinut două mandate succesive de trei ani ca procuror general al României - expiră în 2 octombrie.

Kovesi a arătat că este vacant postul de prim-adjunct al procurorului general, adică a doua poziţiee după cea de şef al Ministerului Public.

De asemenea, sunt vacante funcţiile de adjuncţi ai procurorului şef al DNA, de şef de Secţie Urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte poziţii de şefi.

Ministrul Justiţiei este cel care face propuneri pentru funcţiile de procuror general, procuror şef al DNA, pentru adjuncţi ai acestora, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând a-şi da avizul, după care preşedintele ţării este cel care face numirile.

Raportul Comisiei Europene (CE) privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii săptămâna trecută la Bruxelles, notează că "viitoarele numiri în funcţie a noului procuror general şi a procurorului şef al DNA vor fi indicatori esenţiali privind caracterul durabil al reformei".

Astfel, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, i-a invitat oficial, pe 18 iulie, pe toţi procurorii care îndeplinesc criteriile pentru a ocupa postul de procuror general şi şef al DNA să îşi depună candidatura în acest sens la minister, adăugând că au fost "presiuni şi atacuri" pentru a avansa propuneri dorite de Traian Băsescu.

Potrivit demnitarului, viitorii candidaţi trebuie să îndeplinească criteriile de integritate, independenţă şi profesionalism şi să prezinte şi un proiect de management profesional.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite