UPDATE Rezultatele preliminare ale probelor de lapte contaminat, publicate sâmbătă seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii au verificat toţi procesatorii de lapte din ţară  FOTO Adevărul
Inspectorii au verificat toţi procesatorii de lapte din ţară  FOTO Adevărul

Primele rezultate ale probelor recoltate de inspectorii sanitar-veterinari în toată ţara în scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină urmează să fie obţinute sâmbătă seara, potrivit ANSVSA.

UPDATE 12.30 Reprezentanţi ai ANSVSA infirmă stirea conform căreia o parte din laptele toxic ar fi stat două zile pe piaţă înainte de a fi retras. ”Suspiciniuni există în orice situaţie, dar până nu apar nişte buletine de analize nu ne putem pronunţa. Primele citiri ale primelor rezultate, cele preliminare, se vor face în această seară (sâmbătă seară - n.r.)”, au declarat surse din cadrul instituţiei.  


Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va afla sâmbătă dacă mai sunt şi alţi producători în ţară unde există lapte contaminat cu aflatoxină, după ce joi au oprit de la livrare laptele crud produs de o fermă, în care au descoperit aflatoxină peste limitele admise.

Pentru a preveni apariţia unor situaţii similare, preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a dispus direcţiilor judeţene o acţiune la nivel naţional de prelevare de probe de lapte de la ferme, centre de colectare lapte, automate pentru vânzarea directă a laptelui crud şi unităţi de procesare a laptelui. 

Probele recoltateau fost analizate în laboratoarele din reţeaua ANSVSA, primele rezultate ale analizelor urmând a fi obţinute sâmbătă, 9 martie, a anunţat vineri Ţurcanu.

Decizia a fost luată în urma depistării depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de inspectorii ANSVSA, de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol.

Aflatoxinele, risc de cancer

Aflatoxinele pot produce mutaţii în materialul genetic al consumatorilor de alimente contaminate şi pot duce la apariţia cancerului, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

Probele de lapte au fost recolate în 4 martie, iar o zi mai târziu, în urma rezultatelor analizelor, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

În aceste condiţii, în 5 martie, întreaga cantitate de lapte din care s-au prelevat probele, de 13.855 de litri, a fost blocată, fiind totodată stopate livrările de lapte crud către toate unităţile de procesare lapte şi vânzarea directă prin intermediul automatelor de lapte.

Laptele contaminat nu ar fi ajuns pe piaţă

În cursul zilei de joi, un operator economic a anunţat ANSVSA că, în urma efectuării analizelor pentru determinarea aflatoxinei M1 din probele de lapte recoltate în cadrul programului de autocontrol, există suspiciunea depăşirii limitelor admise.

Mihai Ţurcanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a dat asigurări vineri că laptele cu aflatoxină peste limitele admise nu a ajuns pe piaţă, toate cantităţile descoperite cu fost distruse, fără a dezvălui însă provenienţa acestuia.

Iniţial, joi, primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu a anunţat că retrage tot laptele distribuit în şcolile din sector prin programul ”Cornul şi laptele”. 

Ulterior, vineri, Onţanu a declarat că firma care distribuie laptele la şcolile şi grădiniţele din Sectorul 2 va relua de luni distribuţia, după ce buletinele de analiză emise de Direcţia Sanitară Veterinară Bucureşti au atestat conformitatea calităţii produsului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite