Pompierii din Bucureşti monitorizează 25 de biserici şi mănăstiri unde se aşteaptă aflux mare de credincioşi. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii din Bucureşti au anunţat că monitorizează, duminică, de Bobotează, 25 de biserici şi mănăstiri unde se aşteaptă aflux mare de credincioşi. Până la ora 12.30, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind vorba despre lipotimii şi stări de leşin.

„Pompierii din Capitală monitorizează activităţile prilejuite de slujbele religioase la 25 de biserici şi mănăstiri, locaţii unde s-a preconizat participarea unui număr ridicat de persoane. Totodată, un echipaj de prim ajutor SMURD şi o autospecială de stingere sunt prezente în dispozitiv, la Catedrala Patriarhală, pentru a asigura măsurile de prevenire şi gestionare a eventualelor situaţii de urgenţă ce pot apărea”, au transmis, duminică, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Până la ora 12.30, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind vorba despre lipotimii şi stări de leşin.

„Sărbătoarea creştină «Botezul Domnului» aduce în biserici şi în apropierea acestora un număr mare de credincioşi, motiv pentru care în zilele anterioare au fost efectuate recunoaşteri în teren, pentru verificarea modului de respectare a regulilor de apărare împotriva incendiilor şi de realizare a accesului autospecialelor de intervenţie în zona bisericilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite”, au mai transmis reprezentanţii ISU.

În curtea Catedralei patriarhale sunt fi amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare, apa fiind adusă de la izvorul din Parcul ”Grădina Maicii Domnului” al Reşedinţei Patriarhale.

De asemenea, în faţa Catedralei patriarhale, este înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc.

Sfinţirea cea Mare a apei (Slujba Agheasmei Mari) este oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite