Pintea, despre atacul de la Săpoca, Buzău: „Am cerut o verificare amănunţită şi rapidă Corpului de Control”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că a solicitat Corpului de Control o verificare amănunţită la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, Buzău, menţionând că va lua măsuri în cazul în care aceasta va fi neglijată. Pintea a mai precizat că în momentul incidentului, în spital, pe tură, se aflau un medic, şapte asistenţi şi trei infirmiere. Aceştia aveau însărcinarea de a supraveghea bolnavii.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că decis să trimită, în regim de urgenţă, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica situaţia de la Spitalul de Psihiatrie:„Am cerut o verificare amănunţită şi rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat transmis de Mediafax, informează Hotnews.ro.

„Din informaţiile primite de Ministerul Sănătăţii de la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi de la conducerea Spitalului, în jurul orei 3:30 în această dimineaţă, unul dintre pacienţii internaţi în secţia de psihiatrie acuţi, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii şi a lovit în zona capului pacienţii din salonul său şi din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei”, informează Ministerul Sănătăţii.

În urma agresiunii, au fost 13 victime: 4 pacienţi au decedat (3 au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Judeţean Buzău), 3 pacienţi sunt răniţi cu traumatisme cranio-cerebrale majore şi 6 pacienţi au traumatisme cranio-cerebrale/ faciale minore. În prezent, dintre pacienţii care au fost răniţi, trei pacienţi (doi bărbaţi şi o femeie) cu traumatisme craniene severe se află internaţi la UPU Spitalul Judeţean Buzău. Unul dintre bărbaţi va fi transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, ceilalţi rămânând internaţi deocamdată la Buzău. Cei 6 pacienţi care au traumatisme craniene minore şi faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău.

„În tura din noaptea trecută, in pavilionul în care s-a întâmplat tragedia au fost un medic şi 7 asistenţi, 3 infirmiere şi 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi. Managerul unităţii medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul şi a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit şi a reuşit să alerteze personalul medical”, informează Ministerul Sănătăţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite