Peste două mii de participanţi la Marşul „Împreună Pentru Siguranţa Femeilor“, în Bucureşti; manifestări sub sloganul „Credeţi-ne“, la Timişoara, Cluj şi Iaşi
0Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, la Bucureşti, la Marşul „Împreună Pentru Siguranţa Femeilor”, arătându-şi solidaritatea cu femeile care au fost victime ale violenţei. Manifestarea s-a derulat sub sloganul ”Credeţi-ne” şi a avut loc şi în oraşele Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. În România, în primele 6 luni ale anului 2019, au avut loc 11.896 de infracţiuni din sfera violenţei domestice.
Participanţii la marş s-au strâns în Piaţa Universităţii şi au pornit spre Piaţa Victoriei, având pancarte şi scandând mesaje ca ”Vrem dreptate în justitie şi încredere în Poliţie” sau ”Un, doi, trei, agresorii jos cu ei”.
Marşuri similare au avut loc în Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.
Manifestarea a fost organizată pentru ca participanţii să-şi arăte solidaritatea cu femeile supravieţuitoare ale violenţei şi pentru a menţine presiunea publică necesară pentru respectarea drepturilor femeilor şi fetelor.
Evenimentul de anul acesta s-a derulat sub sloganul ”Credeţi-ne!”, aducând în prim plan nevoia femeilor de a avea încredere pentru a ieşi din relaţiile abuzive sau pentru a reclama actele de hărţuire sau viol.
”Au nevoie de încredere în forţele proprii, încredere că familia nu le va judeca şi nu le va acuza pe ele pentru agresiunea partenerilor, încredere că nu vor suferi repercusiuni, încredere că poliţiştii şi judecătorii le vor crede”, au transmis organizatorii.
Potrivit acestora, în România, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său sau de fostul partener, cel puţin o dată în viaţă. În primele 6 luni ale anului 2019, au avut loc 11.896 de infracţiuni din sfera violenţei domestice.
De asemenea, în prima jumătate a anului 2019, 3.616 ordine de protecţie provizorii au fost emise de către poliţişti şi 3.520 ordine de protecţie emise de către instanţele de judecată.
Din 38.445 de fapte de violenţă în familie sesizate la poliţie în 2018, au ajuns în instanţă doar 3,5% adică 1.360 inculpaţi, în scădere faţă de anul 2017.