O româncă, executată în stil mafiot în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carabinierii au ridicat probe de la locul unde a fost găsită românca moartă FOTO ANSA
Carabinierii au ridicat probe de la locul unde a fost găsită românca moartă FOTO ANSA

O româncă în vârstă de 35 de ani, Mariana Veronica Sologiuc, a fost executată în stil mafiot în Italia, fiind împuşcată de trei ori în faţă, iar maşina sa a fost incendiată, relatează Corriere Del Mezzogiorno în ediţia electronică.

Cadavrul femeii a fost găsit miercuri dimineaţă de un trecător, pe marginea unui drum, în apropierea bisericii Madonna di Briano, din localitatea Briano, situată în regiunea Campania.

Mariana Veronica Sologiuc, care a fost identificată joi datorită amprentelor digitale, gestiona un bar la Parete, o localitate situată tot în regiunea Campania. Ea a fost sechestrată, înainte de a fi ucisă şi abandonată pe stradă.

Automobilul femeii, un Fiat Punto care fusese incendiat, a fost găsit de carabinieri la San Marcellino, o localitate din apropiere.

Deocamdată nu se cunosc motivele acestui asasinat în stil mafiot, însă anchetatorii încearcă să-l găsească pe asasin. Potrivit primelor elemente ale anchetei, femeia a fost împuşcată în faţă cu trei gloanţe, de la distanţă mică, în locul în care a fost găsită. Lângă cadavru au fost descoperite trei cartuşe de pistol de calibru 7,65.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite