OPINIE ”Breaking news: satul România, mortul nostru”

Asupra cadavrului fumegând al lui Sergiu Nicolaescu s-a repezit România toată într-o explozie de cinism, de prefăcătorie, de lăcomie atât de balcanică, atât de ortodoxă, atât de autentică în detaliile ei respingător-comice, încât evocă scena morţii Bubulinei din „Zorba“.

Televiziunile pe ciuci lângă căpătâiul mortului, hoaşte bătrâne venite pasămite la bocit în timp ce dosesc sub fuste hălci de audienţă. Mulţimi zburătăcind pe lângă geamurile crematoriului, fără pic de ruşine, frânturi din imaginea defunctului. Fiecare pune mâna pe ce apucă. Unii, pe rating, alţii pe notorietate, prostimea se alege cu rămăşiţe, uitându-se tâmp, pentru a 20-a oară, la producţii de duzină sau căscând gura la ecranele colcăind de benzi galben-ţipător cu „BREAKING NEWS“.

Decizia familiei de a păstra discreţia în jurul răposatului a declanşat furia devastatoare a poporului. Cum adică, să ne luaţi mortul? Mortul nostru! Cum să-l ardeţi? Să ţineţi sicriul închis? Să-l incineraţi? Şi, mai ales, să faceţi ceremonie privată?! Păi, şi noi? Distracţia noastră?

Pe Sergiu Nicolaescu l-au cunoscut destui, dar nu toţi. În schimb, după ce a murit, poporul român şi-a dat seama că acest nefericit, trecut dincolo fără urmaşi şi păzit doar de două femei, îi aparţine. Tonul l-au dat, ca de obicei, trei posturi tv de aşa-zise ştiri, iar substratul furiei cu care au fost asmuţite mulţimile, hoardele de figuranţi de care cândva se folosise însuşi regizorul, a fost tocmai refuzul soţiei şi al surorii lui Nicolaescu de a transforma moartea în spectacol. Familia a ales ca nicio televiziune să nu transmită în direct nici la căpătâiul mortului, nici din crematoriu. Hotărâre de bun-simţ, decentă, de înţeles.

Şi atunci a început. Soţia... Mai tânără cu nu-ştiu-câţi ani... Da, aveau scandaluri... Îl trata urât... Ia uite-o, a venit cu haină albă... Şi sicriul. E acoperit! De ce e acoperit? Ce au de ascuns? Dacă n-a murit? Ai văzut ce scrie pe coroană? Ce vrea, adică, să spună? Şi de ce-l arde? Uite, biserica are şi ea ceva de spus! Să nu-l ardă! E păcat, e păcat! Şi opera lui... Ce mare operă? Un comunist! I-a furat melodiile lui Nicu Covaci! A fost propagandistul familiei Ceauşescu! Şi la Revoluţie... A fost în mijlocul complotului, ştim noi, dar n-a vrut să recunoască niciodată! Şi viaţa personală... Gata, a şi apărut un moştenitor-surpriză! Aşa, s-o lase pe şmechera aia de nevastă-sa fără o leţcaie! Hai, că au mai apărut câţiva copii din flori! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!

Ochii hulpavi ai satului

Cele două femei care au rămas după Sergiu Nicolaescu n-au vrut spectacol de prost-gust la moartea unui om, fie el şi celebru, dar prostimea asta cere. Vrea circ, vrea sânge. Nu există graţiaţi şi nici milă în arena asta. În ultimele luni, Şerban Ionescu şi Iurie Darie au hrănit apetitul necrofilic al gloatei. De ce să facă Sergiu Nicolaescu excepţie? Ne cunoaştem bine, l-am văzut în Nemuritorii şi în comisarul Moldovan! Cum adică, alea erau doar nişte roluri? Ce vreţi să spuneţi cu „nu v-a cunoscut, nu l-aţi cunoscut, nu v-a datorat nimic“? Ce-nseamnă asta, că e o ceremonie privată? Du-te, băăă, d-aici, cu prostia asta, că trebuie respectată durerea familiei şi amintirea celui dispărut! Mortul e-al nostru! Trebuie să-l dezbrăcăm de toate intimităţile, să-l cotrobăim în cele mai ascunse amănunte ale existenţei lui!

În România de la începutul lui 2013, e o greşeală să fii văduvă, să fii tânără şi sănătoasă, să ai şi o stare materială bună şi să nu ai un sistem de apărare foarte bine pus la punct. Pentru toate aceste greşeli, consoarta celebrului regizor a fost bârfită, înjurată, târâtă prin mocirlă, ameninţată cu moartea. „Huo, huo! Uite-o, nenorocitaaa! Huooo! Ia uite, e îmbrăcată-n alb, curva! Păcaat! Păcaat!“ Şi, iar, Zorba, scena asasinării văduvei, sub ochii hulpavi ai satului. Satul România, unde morţii sunt de vină.

Acest editorial a apărut pe blogul „mateiudrea.wordpress.com“.