Liviu Dragnea a câştigat procesul împotriva Penitenciarului Rahova. Miercuri află dacă va ieşi din închisoare

Liviu Dragnea a câştigat procesul împotriva Penitenciarului Rahova. Miercuri află dacă va ieşi din închisoare

Imagine: Adevărul /Ionuţ Mureşan

Magistraţii de la Judecătoria Sector 5 au decis luni, 17 mai, că, în penitenciar, lui Liviu Dragnea i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la sănătate. Decizia este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Respinge că neîntemeiată contestaţia formulată de Penitenciarul Rahova, împotriva încheierii nr. 393/08.04.2021, pronunţată în dosarul nr. 387/2021, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova. Întrucât contestaţia a fost formulată de către o instituţie a statului cheltuielile rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 17.05.2021”, este minuta publicată de Judecătoria Sector 5.

Liviu Dragnea rămâne în spatele gratiilor, dar miercuri, pe 19 mai, acesta va veni în faţă judecătorilor cu o contestaţie împotriva respingerii cererii de liberare condiţionată, transmite Ziare.com.

Liviu Dragnea a dat în judecată penitenciarul

Liviu Dragnea a dat în judecată Penitenciarul Rahova, susţînând că ar fi pierdut aproape 50 de zile de libertate din pricina faptului că nu i s-a mai permis să muncească în spatele gratiilor.

Practic, el a cerut să-i fie recunoscute şi zilele de muncă pe care nu le-a prestat efectiv, dar care pot fi luate în considerare la calcularea fracţiei de 2/3 din pedeapsa atunci când se va discuta cererea de eliberare condiţionată.

„În baza art. 56 din Legea nr. 254/2013 admite în parte contestaţia formulată de petentul condamnat Dragnea Nicolae Liviu în contradictoriu cuAdministraţia Penitenciarului Rahova împotriva Încheierii nr. 282/2021 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând: obligă Administraţia Penitenciarului Rahova Bucureşti să recunoască petentului zilele câştig din muncă pe care le-ar fi realizat în perioadele 02.07.2020 - 15.09.2020 şi 16.09.2020 - 28.01.2021, pentru care s-a constatat în mod definitiv încălcarea dreptului la muncă prin sentinţa penală nr. 1905/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 şi prin sentinţa penală nr. 45/15.01.2021 a Judecătoriei Sectorului 5, cu excluderea perioadei 12.12.2020-06.01.2021 (în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova), folosind acelaşi algoritm de calcul expus la pct. 1 în adresa nr. 35451/PBRB/2021 emisă la cererea instanţei de directorul Penitenciarului Rahova. Respinge contestaţia formulată de petent cu privire la perioada 12.12.2020 - 06.01.2021 (perioada în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova), că neîntemeiată. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

De ce i-a fost retras dreptul la muncă fostului lider PSD

În mai 2019, Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

El a fost repartizat să muncească la atelierul auto al închisorii, zilele de muncă urmând să fie luate în considerare atunci când se va discuta eliberarea condiţionată.

Conducerea Penitenciarului Rahova i-a retras însă dreptul la muncă, după ce Liviu Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut atunci că nu a autorizat că Dragnea să dea acel interviu, iar Penitenciarul Rahova l-a sancţionat pe fostul lider social-democrat cu ridicarea dreptului de muncă în atelierul auto al închisorii.

Dragnea a atacat decizia penitenciarului în instanţa, iar în septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 a stabilit că fostului lider PSD i s-a încălcat dreptul la muncă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările