Vânt de liberare pentru Dan Voiculescu
0Omul de afaceri Dan Voiculescu (70 de ani), condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, este la un pas să se întoarcă acasă. Asta, după ce a executat aproape trei ani de închisoare. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 sunt cei care au luat joi decizia de liberare condiţionată a mogulului. Decizia nu este definitivă, ultimul cuvânt îl vor avea magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.
Iniţial, Comisia de liberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova dăduse aviz negativ în acest caz: „Scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani cu executare pentru spălare de bani, nu a fost atins”. De aceea, membrii Comisiei au decis, pe 23 mai 2017, amânarea liberarării condiţionate a mogulului până la data de 23 octombrie 2017.
Joi însă, în faţa judecătorilor, avocatul lui Voiculescu a arătat că clientul său a avut un compartament ireproşabil în penitenciar. „Procesul verbal al Comisiei nu prezintă relevanţă. Dan Voiculescu a făcut fracţia de o treime şi a depăşit-o cu 8 luni, aici s-au adunat zilele câştigate din muncă şi cele câştigate prin scrierea celor 11 lucrări ştiinţifice”, a punctat avocatul. Apărătorul a mai spus că politicianul a dat dovadă de stăruinţă în muncă, pe toată perioada detenţiei, a muncit la punctul de lucru „Curăţenie”, a scris lucrări ştiinţifice şi a fost recompensat de 12 ori.
N-a achitat nici cheltuielile de judecată
În replică, procurorul DNA a cerut respingerea cererii de liberare pe motiv că, dacă nu s-ar ţine cont de cele 11 lucrări ştiinţifice scrise de Voiculescu în închisoare, nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime din pedepsa executată. „Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscriele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Executarea doar a o pătrime din pedeapa arată că scopul pedepsei nu a fost atins”, a arătat procurorul. O altă problemă ridicată de acesta este recuperarea prejudiciului de 60 de milioane de euro. „Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat. Concluziile Comisiei din penitenciar sunt de respingere în unanimitate”, a mai arătat procurorul.
Dan Voiculescu a fost închis la Rahova chiar în ziua în care a fost condamnat, pe 8 august 2014. Aceasta este cea de-a doua cerere de liberare condiţionată făcută de Dan Voiculescu de când este încarcerat. Prima solicitare a fost făcută la sfârşitul anului 2016. Tribunalul Bucureşti a decis în ianuarie 2017 că mogulul poate depune o nouă solicitare după data de 24 mai 2017.
Mătura dimineaţa, studia restul zilei
Surse judiciare au explicat că fondatorul trustului Intact a fost selecţionat, pe 3 decembrie 2014, să muncească la punctul de lucru „Curăţenie interioară”. De altfel, el lucrează acolo şi în prezent. Potrivit surselor citate, Voiculescu a scris cele 11 cărţi, lucrări ştiinţifice pe teme economice, în timp ce făcea curăţenie.
El a câştigat astfel 330 de zile. Fondatorul trustului Intact a participat „activ şi constant” la activităţile educaţionale derulate de penitenciarul Rahova: redactarea de reviste, dezbateri, recenzii de carte, conferinţe, expoziţii, emisiuni locale radio-tv, concursuri tematice, manifestăria artistice, activităţi sportive sau religioase. Comisia a arătat că Voiculescu „a participat cu deosebit interes şi implicare”, ca deţinut de sprijin - lector, la concursul proiectelor de afaceri „Bucuria de a fi propriul stăpân”.
Dosarul cu şantajul
Planurile de liberare condiţionată ale lui Dan Voiculescu ar putea fi date peste cap de cel de-al doilea dosar în care a fost trimis în judecată. Mogulul contestă o altă condamnare, de doi ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la şantaj. Acest proces este aproape de final, iar următorul termen este stabilit pe 9 iunie, când trebuie audiaţi Sorin Alexandrescu - fost şef la Antena Group şi fiica mogulului, Camelia Voiculescu.