Jandarmeria Română a aplicat 444 de amenzi după protestele de miercuri seara. Care este valoarea lor

Jandarmeria Română a aplicat 444 de amenzi după protestele de miercuri seara. Care este valoarea lor

Proteste Bucureşti / 31 mar 2021 / FOTO Inquam Photos / George Călin

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc joi seara, în 44 de localităţi, aplicând amenzi în valoarea de peste 260.000 de lei,

"Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc ieri, în 44 de localităţi. Permanent, pe timpul desfăşurării acestor manifestaţii, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora.
 
Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 444 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 264.250 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
 
În 10 dintre cele 44 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice, s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
 
Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă şi va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea", transmit reprezentanţii Jandarmeriei. 
 
Vă mai recomandăm:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările