„Jaful secolului“: Mama lui Radu Dogaru- unul dintre suspecţii furtului de tablouri din Olanda - arestată în acelaşi dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama unuia dintre suspecţii înn cazul furtului de tablouri din Olanda, arestată        FOTO Adevărul
Mama unuia dintre suspecţii înn cazul furtului de tablouri din Olanda, arestată        FOTO Adevărul

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru - unul  dintre suspecţii furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal, din noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, din oraşul olandez Rotterdam- a fost arestată preventiv pentru 29 de zile. Tibunalul Bucureşti a admis, vineri, recursul în acest sens formulat de procurori. Decizia Tribunalului este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a dezbătut vineri recursul făcut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5 prin care această instanţă a respins solicitarea de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele Olgăi Dogaru - mama lui Radu Dogaru, unul dintre suspecţii furtului de tablouri.

Avocatul femeii, Bogdan Cimbru, a arătat, cu acest prilej, că procurorii DIICOT au „remodelat înfăţişarea oraşului Măcin“, în sensul că au provocat daune în acţiunile lor de căutare a operelor de artă furate.

De ce este acuzată Olga Dogaru?

Parchetul o acuză pe Olga Dogaru de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa sa din localitatea tulceană Carcaliu au fost găsite patru arme de vanatoare, aduse de fiul ei.

De asemenea, ea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de aderare, sprijinire a unui grup infracţional constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Vineri, în sala de judecată, procurorul de şedinţă a declarat că este posibil ca Olga Dogaru să fi ars o parte din cele şapte tablouri furate din Olanda.

În 5 martie, procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins şi în localitatea Măcin, judeţul Tulcea, unde au făcut percheziţii la casa tinerei arestate în Olanda şi la alte locuinţe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate,  potrivit unor surse judiciare.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi radu Dogaru, în arest

 În Măcin au domiciliul Alexandru Bitu şi Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului de tablouri, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin, potrivit unor surse judiciare.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012.

Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite