La doar câteva luni, pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău ia o decizie importantă, semnând Actul Unirii cu România. Această stare de lucruri a durat doar 22 de ani, până când la 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum al guvernului sovietic, Basarabia a fost din nou cedată Uniunii Sovietice. 

Despre cum s-au desfăşurat evenimentele şi care au fost premisele Unirii de acum 100 de ani, Deutsche Welle a discutat cu istoricul de la Chişinău, Iurie Colesnic.

DW: Dacă ne întoarcem în acea perioadă istorică, ce s-a întâmplat acum 100 de ani în Basarabia?

Iurie Colesnic (Privat)Iurie Colesnic (foto dreapta): Pe 27 martie, lumea avea presentimentul că va avea loc Unirea. La Chişinău era venit prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, care în seara de 26 martie a avut o întâlnire cu Blocul Moldovenesc şi a ascultat declaraţia acestora. A doua zi, la orele 16:15, toţi deputaţii s-au întâlnit în Parlamentul de atunci, care se afla pe strada Mateevici 111. Era un eveniment foarte important, iar Onisifor Ghibu scrie în amintirile sale că toată strada era plină de lume. Toţi doreau să intre în Palat, iar administratorii acestuia au fost nevoiţi să elibereze permise şi să restricţioneze intrarea. Un alt fapt interesant este că două zile mai devreme la Chişinău a venit şi Constantin Stere, care a fost primit aici ca un semi-zeu. A început şedinţa şi după un discurs ţinut de Marghiloman, Stere a fost ales ca preşedinte al Sfatului Ţării. Acesta a avut trei discursuri, dintre care unul în limba rusă, rostit pentru minorităţi ca să înţeleagă de ce basarabenii vor Unirea. S-a luat decizia de a vota nominal şi cu 82 de voturi majoritare a fost luată acea decizie istorică. Este un moment foarte curios. O parte din Fracţiunea Ţărănească care se împotrivea Unirii s-a desprins, declarând că „înţeleg acest moment istoric prin care trece Basarabia şi noi tot vom vota“.

DW: Care au fost premisele şi de ce atunci s-a putut vota unirea aparent destul de simplu şi în pofida faptului că Basarabia a fost parte a Imperiului Rus mai mult de 100 de ani?

I.C.: Nu a fost deloc uşor. Existau contradicţii foarte mari în interior. Blocul Moldovenesc, partid care era pentru Unire, avea un opozant foarte serios în rândul Fracţiunii Ţărăneşti şi cea a Minoritarilor, compusă de evrei, germani, armeni, găgăuzi, bulgari etc. Pe de altă parte, exista un Soviet al Muncitorilor şi Ţăranilor, care era bolşevizat şi care, începând cu 6 ianuarie 1918 tindea să lichideze Sfatul Ţării. Mai existau şi ucrainenii care aveau pretenţii teritoriale şi care încercaseră în câteva rânduri să includă Basarabia în cele zece gubernii, care formau o nouă Ucraina. S-a ajuns la aceea că la început ucrainenii pretindeau la sudul, apoi la nordul Basarabiei, ca mai apoi să propună ca judeţul Soroca să se alipească la Ucraina. În asemenea situaţie, basarabenii înţelegeau că unica soluţie rezonabilă, care corespunde adevărului istoric, este doar unirea cu România. Să ne amintim că moldovenii au mers cu această propunere la Iaşi încă în decembrie 1917. Atunci a avut loc o întâlnire a lui Ion Pelivan cu istoricul Nicolae Iorga, când primul îi declară că „noi vrem să facem Unirea“. La care Iorga îl întreabă: „Aveţi forţe militare?“. „Nu, nu avem forţe militare. Avem forţe morale“ - îi răspunse Pelivan.

DW: O parte din istorici şi din forţele politice de la Chişinău susţin că Unirea nu a fost un act benevol. Mai mult ca atât, ei declară că aceasta s-ar fi făcut cu preţul vieţii unor deputaţi din Sfatul Ţării, care din cauza că se împotriveau au fost împuşcaţi. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii?

I.C.: Nu e adevărat şi este doar o insinuare. În luna ianuarie 1917, a existat un conflict cu nişte deputaţi din Sfatul Ţării, care se declarau împotriva intrării armatei române în Basarabia. A avut loc un Congres Ţărănesc în cadrul căruia cinci deputaţi au chemat la opunerea rezistenţei armate. Aceştia cu adevărat au fost arestaţi şi ulterior împuşcaţi.

DW: Partidele politice de stânga declară că Unirea de fapt a fost o ocupaţie, aducând argumente că armata română a intrat cu forţa în Basarabia.

I.C.: Armata nu a intrat cu forţa, ci din necesitate, deoarece armata a 4-a, a 6-ea şi a 9-a rusă, care erau pe frontul românesc se dezintegrau. Grupuri de dezertori treceau prin Basarabia şi jefuiau depozitele de armament şi alimente. Populaţia paşnică era terorizată. În Chişinău lumea se temea să iasă noapte pe străzi, deoarece puteau fi împuşcaţi la fiecare pas. Există un caz concret când un fost poliţist i-a făcut observaţie unui cazac, iar acesta i-a tăiat capul în plină stradă, în plină zi. Sunt zeci de mărturii. Astfel, din cauza anarhiei totale a apărut necesitatea unei forţe care să facă ordine, dar aceasta s-a făcut cu foarte mult sacrificiu. Am găsit date că în perioada 1918-1919, în Basarabia au murit 298 de soldaţi şi jandarmi români. În sate bolşevicii şi anarhiştii opuneau rezistenţă armatei, iar aceasta era nevoită să riposteze şi să menţină pacea.

DW: În ultima perioadă se agită spiritele în Găgăuzia, unde tot mai multe voci condamnă Unirea. De asemenea şi alte minorităţi din R. Moldova s-ar teme de acest proces. Cum au reacţionat în 1918 minorităţile din Basarabia?

I.C.: A fost un exemplu extraordinar de frumos din partea minorităţilor pe care l-a adus etnia poloneză de atunci prin Felix Dutkiewicz, deputat în Sfatul Ţării, care a spus că votează pentru Unire pentru că acesta este „adevărul istoric“. Totuşi, este adevărat că minoritatea găgăuză, bulgară, germană s-au abţinut şi au absentat când s-a semnat Actul Unirii, deoarece ei înţelegeau că moldovenii, care până în 1917 erau o minoritate, s-au pomenit a fi majoritari. Se schimba raportul de forţe deoarece minorităţile au tendinţa să se apropie de cel mai puternic, iar aceştia în Imperiul Ţarist erau, pe undeva, privilegiaţi. Coloniştii erau avantajaţi faţă de populaţia autohtonă şi evident că această schimbare îi deranja. De asemenea, un nou spirit de concurenţă îi făcea să se opună Unirii. Dar nu peste tot. Erau oameni din rândul acestor minorităţi care conştientizau, deoarece Stere a explicat foarte clar că nu pot străinii să se opună acestui proces, deoarece moldovenii au trăit aici de secole şi nu pot pleca, spre deosebire de cei veniţi.

DW: Anul acesta preşedintele Igor Dodon şi partidul socialiştilor au pornit o adevărată campanie anti-unionistă. De ce se fac aceste mişcări şi cui îi convine să aprindă din nou spiritele în societate?

I.C.: Eu cred că acest lucru s-a întâmplat şi în 1918. Tot forţele pro-minoritare încercau să se opună unui curent firesc. Basarabia a fost parte a Moldovei istorice şi ea trebuia să revină cum a fost la începuturi. Aş vreau să o citez pe Nadejda Grinfeld, cea de a doua femeie din Sfatul Ţării, care spunea: „Noi aşteptăm să vină în Basarabia orice armată - germană, ucraineană, franceză - numai nu românească“. Deci era o teamă, deoarece apropierea de România a generat întotdeauna ideea firească de unificare. Aşa şi acum, Dodon şi socialiştii înţeleg că ideea unionistă în orice moment poate exploda cu adevărat. Reacţia este una firească, dar cu cât mai de amploare este aceasta, cu atât mai mult este dorinţa de unificare a unioniştilor.

DW: Pe 25 martie curent, la Chişinău a avut loc Marea Adunare Centenară, eveniment care a stârnit multe valuri de critici. De asemenea, potrivit poliţiei a fost reţinut un grup de 21 de tineri care se îndreptau la eveniment, după ce asupra lor au fost depistate bâte, cuţite şi rozete. Este cu adevărat unionismul un pericol pentru R. Moldova?

I.C.: Nu. Unionismul este starea firească a R. Moldova şi a existat chiar în timpul Uniunii Sovietice. Evenimentul din 1989, când Basarabia s-a dezlipit de imperiul comunist nu a apărut din senin. Acesta a fost dictat de memoria genetică a acestei populaţii. Astfel, ceea ce se întâmplă este un lucru absolut firesc, iar reacţiile sunt neadecvate. Încercarea de a instiga o parte a populaţiei împotriva altei părţi, care îşi doreşte un fapt istoric este o crimă. De asemenea, încercarea de a implica tinerii, care nu conştientizează această problemă şi de a-i pune să meargă la provocaţii trebuie să devină o problemă a organelor de securitate ale statului. Cu atât mai mult că în Constituţie se oferă dreptul la libera exprimare, iar unioniştii au acest drept la fel ca şi ceilalţi. 

Un interviu realizat de Simion Ciochină - Deutsche Welle