Iohannis, de Ziua Limbii Române: „Este absolut necesar să stimulăm o cultură a calităţii în sistemul de Educaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Limbii Române, subliniind că este absolut necesară stimularea unei culturi a calităţii în sistemul de educaţie, încurajând interesul pentru literatura care a construit limba română cultă.

„Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, limba care ne defineşte cultural şi spiritual, ne uneşte ca români indiferent de ţara în care trăim şi ne afirmă identitatea. Limba română ne-a adus laolaltă de-a lungul timpului, indiferent de regimuri politice, ocupaţii străine sau războaie şi a făcut posibilă construirea unei naţiuni române, fiind temelia pe care s-a înfăptuit Marea Unire din 1918”, se arată în mesajul preşedintelui.

Klaus Iohannis transmite întreaga sa apreciere tuturor celor care cultivă limba română, asigurându-i dezvoltarea, îmbogăţind literatura şi promovând folosirea ei inclusiv în afara graniţelor.

„În multe dintre comunităţile de români din afara ţării se depun mari eforturi pentru construirea unei vieţi culturale active în limba română. Aceste eforturi, alături de utilizarea limbii materne în cadrul familiei, asigură culturii româneşti o prezenţă vie în întreaga lume. Sprijinind această prezenţă şi construind punţi active între vorbitorii de limbă română din întreaga lume, avem ocazia de a pune bazele unei comunităţi lingvistice globale, unite în simţiri şi în cuget”, subliniază preşedintele.

Preşedintele Iohannis precizează că statul român are datoria de a încuraja şi susţine cu măsuri concrete educaţia în limba română în Diaspora, pentru a permite fiecărui cetăţean să îşi educe copiii în spiritul culturii româneşti.

„Totodată, este absolut necesar să stimulăm o cultură a calităţii în sistemul de educaţie din ţară, încurajând interesul pentru literatura care a construit limba română cultă. Prin educarea fiecărei noi generaţii de români arătăm respectul cuvenit atât limbii române, cât şi eforturilor din trecut ale unor generaţii întregi de pedagogi, scriitori şi educatori. «Limba română este patria mea», spunea atât de inspirat Nichita Stănescu. Să urăm, aşadar, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, «La mulţi ani!» limbii române”, încheie Klaus Iohannis. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite