Investiţie de 34 de milioane de euro din fonduri europene pentru informatizarea sistemului de emitere a actelor de stare civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de emitere a actelor de stare civilă va fi informatizat cu o investiţie de 34 de milioane de lei din fonduri europene, urmând ca prin acest proiect toate datele referitoare la procedurile şi formularele privind starea civilă, descărcarea lor şi completare în format editabil, precum şi plata taxelor şi programarea să se poată face online, anunţă vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Instituţia a depus cererea de finanţare. Proiectul ar urma să fie implementat de MAI, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, prin acest proiect va fi informatizat sistemul de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea documentelor de stare civilă, pentru naştere, căsătorie, divorţ şi deces. Astfel, vor putea fi accesate online informaţiile referitoare la proceduri şi formulare privind actele de stare civilă. Formularele necesarii emiterii actelor de stare civilă vor putea fi descărcate şi completate în format editabil, taxele aferente se vor putea plăti online, iar programarea pentru eliberarea documentelor se va putea face online.

„Printre alte beneficii oferite de acest sistem se numără şi reducerea birocraţiei prin eliminarea treptată a evidenţelor manuale, dar şi asigurarea transparenţei activităţilor desfăşurate. (...) Informatizarea va reduce numărul de drumuri pe care cetăţenii le vor face la ghişee, în contextul în care documentele vor putea fi accesate electronic. În plus, va creşte nivelul de securitate al documentelor emise de serviciile de stare civilă”, subliniază MAI.

Reprezentanţii minsiterului spun, de asemenea, că vor fi digitalizate documentele de stare civilă din ultimii 100 de ani.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 34 de milioane de euro fără TVA şi va fi implementat în trei ani de către Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite