UPDATE Gică Popescu a părăsit penitenciarul Rahova pentru a participa la înmormântarea tatălui său. Hagi şi Crăciunescu sunt alături de el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gica Popescu la funeralii tatălui său FOTO Mediafax
Gica Popescu la funeralii tatălui său FOTO Mediafax

Fostul internaţional Gică Popescu a ajuns la Calafat pentru a participa la înmormântarea tatălui său. El a părăsit Penitenciarul Rahova, joi dimineaţă, în jurul orei 4.30, după ce comisia specială a închisorii i-a aprobat cererea de eliberare pentru ca acesta să poată participa la funeralii. Popescu trebuie să se întoarcă vineri dimineaţa la închisoare. La Calafat au ajuns şi Hagi, Crăciunescu şi Geolgău.

UPDATE La Calafat a ajuns şi Ion Crăciunescu. Acesta a declarat că fostului internaţional i s-a întâmplat într-un timp foarte scurt "tot ceea ce poate fi mai rău”.

"I s-a întâmplat acestui om într-un scurt timp tot ce poate fi mai rău pe lume, adică el îşi pierde libertatea şi apoi îi moare una dintre cele mai scumpe persoane din viaţa sa. El a avut puterea să domine un vestiar întreg, numai noi în România nu vrem să-i recunoaştem, un vestiar în Spania într-o zonă cu mari fotbalişti, numai noi, din păcate, nu avem în România capacitatea asta să ne apreciem valorile. Asta e viaţa", a declarat Crăciunescu.

Printre cei sosiţi la înmormântare se numără şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, Silviu Bogdan, care a adus o coroană de flori şi din partea antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf şi din partea formaţiei Pandurii Târgu Jiu.

De asemenea, coroane de flori a adus şi fostul coleg al lui Gică Popescu de la Universitatea Craiova, Gheorghiţă Geolgău, actualmente preşedinte al CS Universitatea Craiova.

Geolgău a declarat că a vrut să fie alături de Gică Popescu pentru că îl ştia şi pe tatăl acestuia şi că a vrut să-i arate că toţi foştii colegi sunt alături de căpitan în aceste momente grele.

Pe lângă oameni din fotbal, au venit cu coroane de flori foarte mulţi locuitori din Calafat, dar şi din alte localităţi.

Gica Popescu este imbratisat in timpul inmormantarii tatalui sau FOTO Mediafax

FOTO Mediafax 

...............................................................................................................................................................

Gică Popescu a ajuns joi, în jurul orei 8.00, la casa părinţilor săi din Calafat, unde se află sicriul cu trupul neînsufleţit al tatălui său, după ce a trecut înainte pe la Poliţia din localitate. 

Fostul internaţional nu a făcut nicio declaraţie jurnaliştilor la sosirea la casa părintească, ci doar le-a mulţumit acestora după ce i-au transmis condoleanţe.

La înmormantare, sunt asteptati si cei care, de-al lungul anilor, i-au fost mereu aproape lui Gică: Hagi, cumnatul său, foştii colegi de naţională Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu, fotbaliştii Craiovei Maxima dar şi arbitrul Ion Crăciunescu.

Înmormântarea tatălui lui Gică Popescu va avea loc în jurul orei 13.00, la cimitirul central din Calafat. 

De altfel, Hagi a ajuns deja la Calafat.

Printre cei care au trimis o coroană de flori familiei îndoliate se numără şi Gigi Neţoiu, şi el condamnat în dosarul „Transferurilor” alături de Gică Popescu.

Popescu ar fi putut primi maxim 5 zile de permisie

Potrivit legii, permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică. În acest caz, permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată pe o durată de cel mult cinci zile. 

Gică Popescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile de închisoare în dosarul „Transferurilor”.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/tat-l-lui-gic-popescu-a-murit" target="_blank">View the story "Tatăl lui Gică Popescu a murit" on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite