EXCLUSIV Viaţa ofiţerului SRI rănit în poligon atârnă de un fir de aţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Ofiţerul SRI rănit în poligonul din Chitila după ce s-a împuşcat cu arma în cap în timpul unui exerciţiu de rutină se află internat la Spitalul Floreasca, însă şansele lui de supravieţuire sunt minime, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

"Din datele pe care le-am primit, evoluţia ofiţerului nostru, în vârstă de 35 de ani, este progresiv nefavorabilă. În acest moment, pacientul este ventilat mecanic (respiră cu ajutorul aparatelor, n.r.). Prognosticul echipei multidisciplinare de la Spitalul Floreasca este extrem de rezervat", a declarat, pentru „Adevărul“, Sorin Sava, purtător de cuvând al SRI.

Sava (SRI): Angajatul SRI rănit săptămâna trecută este subofiţer administrativ

Incidentul a avut loc în 12 octombrie, în poligonul din localitatea Chitila, în timpul unui exerciţiu de rutină. Arma ofiţerului s-a blocat, iar când acesta a încercat să o deblocheze, a îndreptat-o spre faţă, moment în care arma s-a descărcat accidental. Conform regulamentului, în momentul în care arma s-a blocat, ofiţerul era obligat să strige la colegii lui, iar exerciţiul de tragere ar fi trebuit oprit. 

Tragedie în poligonul de la Chitila. Un ofiţer SRI se zbate între viaţă şi moarte, după ce i-a explodat arma

Angajatul SRI a fot transportat de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca declara, pentru „Adevărul", în data de 18 octombrie, atunci când cazul a fost făcut public, că ofiţerul SRI care s-a împuşcat în cap după ce i s-a blocat arma trăieste, dar că este în stare critică, în acel moment aflându-se la terapie intensivă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite