Am participat cu gândul şi cu sufletul la ceea ce s-a întâmplat în Basarabia pe 30 Noiembrie 2014, o zi cu adevărat istorică. Ştiam că după aproape 200 de ani de stăpânire sau influenţă ruseşti, Basarabia este românească, totuşi, în „cuget şi simţire”, dar în ce procent? Nimeni nu ştia cu exactitate, cu toate sondajele de opinie făcute, de-a lungul timpului, influenţate şi ele de cine le punea pe hârtie.
Acum nu mai era cale de întors. Te duceai la o urnă, introduceai un vot numai de tine ştiut, apoi aşteptai rezultatul final. Altfel spus, indirect, tu, Basarabie, aflată la o încrucişare parcă blestemată de drumuri, trebuia să spui pentru totdeauna dacă vrei să mergi mai departe cu foştii tăi stăpâni care te-au furat din trupul României, sau cu Europa, din care face parte şi ţara-mamă.
...Şi ai votat. Ţi-am urmărit paşii cu gândul până la urnă. Uneori te auzeam spunând ceva,  bombănind, ba  în ruseşte, ba în româneşte. Aş fi vrut ca toţi să vorbească româneşte, să-şi amintească de Siberia îngheţată, unde „buneii”  şi părinţii basarabenilor au murit cu sutele de mii, de faptul că vorbim la fel, că dansăm la fel, că gătim la fel, fie sarmale, fie plăcinte de toate felurile, şi câte altele. Dar nu se întâmpla deloc aşa. Iar noi stăteam cu sufletul în gât. Până la numărarea voturilor era încă mult, iar timpul trecea cu viteza melcului.
...Şi au început să se numere voturile. Facebook-ul funcţiona perfect, dar rezultatele parţiale erau încă în bătaia vântului, se clătinau când într-o parte, când în alta. Am trăit emoţii mari, ne-a fost greu. Până într-o clipă, când a început să se contureze o firavă victorie, numită inspirat „victoria asta ca o aţă” de către scriitoarea Tatiana Ţîbuleac din Franţa. Totuşi, chiar subţire fiind, tot victorie se numeşte. În sport, pentru o miime de secundă se câştigă o medalie de aur. Aşa e, mai ales acum, şi în politică. Un singur vot poate fi decisiv. El te poate urca până în slăvile gloriei, sau te poate arunca pe un topogan al istoriei fără întoarcere.

Nu a fost numai un vot la urne, ci o bătălie virtuală între Est şi Vest, pentru un stat mic, dar care, cu oarece strategie, poate fi voinic. Şi inspirat.  Unii analişti sunt sceptici şi declară că Parlamentul Republicii Moldova nu va rezista încă patru ani, în noua configuraţie, dacă guvernanţii nu vor strânge rândurile. Poate au dreptate, dar ar mai trebui luată în calcul şi mintea românului cea de pe urmă. Este timpul ei, şi am dori să-şi arate chipul. Sunt toate şansele să apară şi să se manifeste. De ce?
Pentru că, totuşi, ceva s-a mişcat pe ambele maluri ale Prutului, în aceeaşi lună, pe 16 şi 30 Noiembrie. Spre un bine încă neconturat clar, dar pe care îl simţim tot mai aproape de noi.

De Ziua voastră Naţională, să spunem aşa: La mulţi ani, Românie, La mulţi ani, Basarabie, mult dragi nouă, amândouă!