Dosarul şantajării afaceristului Horpos: Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, achitat; Sergiu Lucinschi, condamnat la 3 ani cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Pricop la DNA FOTO Eduard Enea/Adevarul
Radu Pricop la DNA FOTO Eduard Enea/Adevarul

Avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, a fost achitat, iar Sergiu Lucinschi, fiului fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul privind şantajarea lui Alexandru Horpoş, de la care Lucinschi ar fi cerut patru milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere de la DIICOT. Decizia nu este definitivă.

Radu Pricop a fost achitat pentru infracţiunile de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii, potrivit minutei Curţii de Apel Bucureşti. 

Sergiu Lucinschi a fost găsit vinovat de şantaj (condamnat la 1 an şi 10 luni de închisoare), trafic de influenţă (condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare), fals în declaraţii (condamnat la 6 luni de închisoare) şi participaţie improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual (condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare). După contopire a rezultat pedeapsa de 3 ani. Instaţa a decis ca pedeapsa să fie executată sub supraveghere: „impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. ...pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, sau în cadrul Direcţiei Educaţie Cultural - Sportivă şi Îngrijiri Comunitare Voluntari, judeţul Ilfov”.

Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat un contract de îmrpumut şi a decis ca Lucinschi să-i restituie lui Horpos o sumă de bani: „50.000 de euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plăţii), cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale, şi a sumei de 13.755 de lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune material”. Decizia nu este definitivă. 

Acuzaţiile DNA

În iunie 2015, Sergiu Lucinschi, fiului fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, şi Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, au fost trimişi în judecată în dosarul privind şantajarea lui Alexandru Horpoş, de la care Lucinschi ar fi cerut patru milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere de la DIICOT.

Sergiu Lucinschi este acuzat de şantaj, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual, iar avocatul Radu Pricop, de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii.

Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, cu complicitatea avocatului Radu Petru Pricop, a constrâns un om de afaceri, denunţător în cauză, să îi dea patru milioane de euro, sumă pe care acesta nu i-o datora lui Lucinschi. Banii au fost ceruţi în contextul în care firma la care Lucinschi era asociat şi acţionar a introdus la DIICOT o plângere penală, "dând, în mod intenţionat, unor afaceri comerciale nerentabile, o încadrare juridică penală". Sergiu Lucinschi i-ar fi spus omului de afaceri că, dacă este de acord să îi cea cele patru milioane de euro cerute, va retrage plângerea de la DIICOT.

În perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe Alexandru Horpoş, l-ar fi sprijinit constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.

Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul Jurj a emis, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o ordonanţă prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinaţia Zambia.

Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul DIICOT i-ar fi comunicat lui Horpoş că are în lucru şi alt dosar penal şi că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite