De ce nu mai sunt suficiente măştile textile şi cele din plastic în faţa noului coronavirus

De ce nu mai sunt suficiente măştile textile şi cele din plastic în faţa noului coronavirus

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Studiile de până acum arată că Omicron este mult mai transmisibil decât variantele de coronavirus care au venit înaintea sa. Se răspândeşte de cel puţin trei ori mai repede decât Delta, lucru confirmat de creşterile abrupte de cazuri raportate de multiple ţări occidentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În aceste condiţii, experţii în sănătate îndeamnă populaţia să opteze pentru măşti chirurgicale cu trei straturi, măşti FFP2, N95 sau KN95, care oferă mai multă protecţie împotriva aerosolilor, particulele mici din aer care facilitează răspândirea virusurilor.
 
„Cele mai importante caracteristici ale oricărui obiect purtat pe faţă pentru a preveni emisia de particule respiratorii sau pentru a proteja purtătorul de inhalarea de particule infecţioase sunt eficienţa filtrului său, gradul de dificultate la respiraţie şi cât de bine se potrivesc pe faţă”, explică specialiştii de la Universitatea din Minnesota. 
 
Măştile textile au cea mai mică eficienţă de filtrare pentru particule mici, dificultatea la respiraţie creşte odată cu adăugarea mai multor straturi de material şi în multe cazuri, ele nu se potrivesc fix pe faţă, arată cercetătorii. 
„Măştile textile sunt doar puţin mai mult decât nişte simple decoraţiuni faciale. Nu există loc pentru ele în lumina valului Omicron“, avertiza marţi dr. Leana Wen, medic de urgenţă şi profesor invitat de politică şi management în domeniul sănătăţii la Şcoala de Sănătate Publică Milken Institute de la Universitatea George Washington, pentru CNN.
 
Ce tip de mască e mai eficient?
 
Deşi clasica mască sanitară este în continuare o opţiune sigură şi, de altfel, permisă şi de noile măsuri CNSU, dat fiind cât de contagios este Omicron, experţii recomandă o mască cu filtrare înaltă, mai ales în spaţii publice închise. Variantele există deja pe piaţă, sub diferite nume: FFP2, N95 sau KN95. FFP înseamnă „Filtering Face Piece” (mască facială cu filtrare) şi este acronimul pentru standardul european EN149:200, care defineşte 3 clase de măşti: FFP1, cu o capacitate de filtrare de 80%, FFP2 cu 95%, şi FFP3 cu 99%. Deşi au nume diferite deoarece respectă standarde din diverse ţări, unele dintre măşti sunt echivalente. De exemplu, N95 şi KN95 reprezintă echivalentul unei măşti FFP2, doar că denumit în acord cu standardul american, respectiv cel chinez. 
 
Măştile FFP2, cele cu forma de cioc de raţă, filtrează cel puţin 94% din toţi aerosolii, inclusiv virusurile transmise prin aer, cum ar fi COVID-19. Măştile americane N95 şi cele chinezeşti KN95 oferă niveluri similare de protecţie. E bine de ştiut şi că cele mai eficiente măşti după standardul european sunt cele FPP3. Acestea filtrează aproximativ 99% din aerosoli şi au performanţe similare cu măştile N99 din Statele Unite.
 
Important este, de asemenea, că măştile cu valve de respirare ar trebui evitate. Conform unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, deşi valva nu compromite protecţia purtătorului, aceasta poate reduce protecţia persoanelor din jurul acestuia. În comparaţie, performanţa măştii N95 fără valvă a fost net superioară.
 
Mare atenţie la măştile contrafăcute!
 
Organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a avertizat, joi, că la nivel european circulă, în prezent, 285 de tipuri de măşti de protecţie neconforme, iar 174 dintre acestea sunt măşti FFP2, potrivit Mediafax. Aceste date reprezintă rezultatele unui studiu care a inventariat numărul măştilor de protecţie neconforme, raportate în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021. 
 
Cele mai multe alerte privind măştile de protecţie neconforme au fost emise de Belgia (25%) şi Germania (18,66%), urmate de România (9,85%). 84,50% din măştile neconforme proveneau din Republica Populară Chineză, 6,33% erau de origine necunoscută, iar 4,22% erau din Turcia.
 
În general, marcajul măştilor se regăseşte pe cea mai mică unitate de ambalare sau direct pe mască. Principalele informaţii ce trebuie să se regăsească sunt: 
  • numele, marca comercială sau orice alt mijloc de identificare a producătorului sau distribuitorului, 
  • marcarea de identificare a tipului: se precizează clasa corespunzătoare (FFP1, FFP2 sau FFP3) urmată de un spaţiu liber şi apoi: 
  • „NR”, atunci când semimasca filtrantă împotriva particulelor este limitată la utilizare într-un singur schimb, 
  • „R”, atunci când semimasca filtrantă împotriva particulelor este reutilizabilă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările