Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o la doi ani de închisoare cu executare pe directoarea unei şcoli din Bucureşti, pentru luare de mită

Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o la doi ani de închisoare cu executare pe directoarea unei şcoli din Bucureşti, pentru luare de mită

În luna mai 2020, Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la Şcoala nr. 150, a fost trimisă în judecată de DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită Foto: Agerpres

Curtea de apel Bucureşi a condamnat-o la 2 ani închisoare pe directoarea Şcoalii nr. 150 din Bucureşti, Carmen Elena Zanfir, care ocupa şi funcţia de ordonatoare de credite. Femeia este acuzată că a primit suma de 137.236 de lei de la reprezentantul unei firme care executa lucrări de reparaţii si reabilitare a şcolii. Decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti este defintivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

.„În baza art.421 pct.2 lit.a C.proc.pen. admite apelul declarat de apelanta – inculpată Zanfir Carmen Elena împotriva sentinţei penale nr. 1055/17.09.2020 a Tribunalului Bucureşti. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând pe fond:
 
Reduce cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată de prima instanţă, la 2 ani închisoare. Înlătură aplicarea pedepselor complementare şi accesorii prev. de art. 65 CP rap. la art. 66 al. 1 lit.g şi h CP. Reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani, la 2 ani.
 
Menţine modalitatea de executare a pedepsei principale. În baza art. 241 al. 1 lit. c CPP constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului. În baza art. 275 al. 6 CPP onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpată, în sumă de 250 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.02.2021”, potrivit miniutei Instanţei. 
 
În septembrie 2020, aceasta a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru luare de mită, ea fiind acuzată că a primit suma de 137.236 de lei de la reprezentantul unei firme care executa lucrări de reparaţii şi reabilitare a şcolii.
 
Potrivit acelei decizii, Carmen Elena Zanfir nu mai are dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de cadru didactic în învatamantul de stat sau privat şi dreptul de a deţne, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durata de doi ani, după executarea condamnării.  
 
Instanţa a mai dispus atunci confiscarea de la directoare a sumei de 30.000 lei, ea având de restituit şi suma de 5.000 lei către martora Nicoleta Elena Diaconescu.
 
În luna mai 2020, Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la Şcoala nr. 150, situată în Sectorul 5 al Capitalei, a fost trimisă în judecată de DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
 
 
 

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările