Cum reinventează aviaţia militară SUA Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu are, oficial, o bază la Câmpia Turzii, US Air Force investeşte masiv, pe toate planurile,  în Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu". Practic, prin noile facilităţi care vor fi ridicate şi prin modernizarea sau repararea celor vechi, baza de la Câmpia Turzii este reinventată de militarii americani.

Astfel, se ridică facilităţi noi în valoare de 40 de milioane de dolari care vor permite de la aducerea  în bază a mai multor avioane de luptă americane cu muniţia aferentă, la mărirea capacităţilor de stocare a combustibilului şi până la găzduirea unor puncte de comandă sau a unui centru medical. 

Investiţia, care trebuie finalizată în anul 2019, face parte din planul de măsuri american pentru  descurajarea  unei Rusii cu atitudini din ce în ce mai agresive în zonă, în cadrul operaţiunii “European Deterrence Initiative”. 

Pista reparată şi “garajul” de drone

Concret, bani vor fi investiţi  pe mai multe direcţii. Aproape 25 de milioane de dolari din acea sumă de 40 de milioane de dolari se vor duce pe infrastructura care permite în mod direct planificarea misiunilor şi executarea operaţiunilor de zbor. 

Imagine indisponibilă

Astfel, US Air Force a cheltuit deja 5 milioane de dolari pentru a repara o pistă, precum şi 950 de mii de dolari pe un nou hangar care ar putea fi folosit pentru a găzdui o unitate de dronele înarmate MQ-9 Reaper.

În acest moment sunt în lucru alte hangare şi ateliere de întreţinere în valoare de 3,4 milioane de dolari. În plus sunt amenajate camere de şedinţe şi planificare a misiunilor şi o clădire pentru personalul medical care va  deservi unitatea americană. Toate aceste investiţii vor fi finalizate la sfârşitul verii viitoare. 

Oricum, viitoarele hangare vor permite şi repararea sau întreţinerea avioanelor  chiar şi pe vreme neprielnică, lucru considerat esenţial în cazul unui eventual conflict. 

Apoi, americanii vor să construiască o platformă betonată, în valoare de aproape un milion de dolari, care va putea găzdui celebrele avioane militare americane de transport. Mai exact vor putea fi parcate imensele avioane  Lockheed C-5 Galaxy sau Boeing C-17 Globemaster III. 

Până la trei milioane de litri de combustibil în stoc

În plus, pentru ca unitatea americană să fie oricând operativă se vor investi la Câmpia Turzii 9,3 milioane de dolari pentru creşterea capacităţii de a stoca combustibil de avion (400 000 de litri) şi muniţii de luptă.

În perspectivă, US Air Force vrea chiar să crescă capacitatea de stocare până la peste 3 milioane de litri de combustibil standard NATO şi construirea unei conducte care să conecteze rezervoarele de un terminal de cale ferată. 

Imagine indisponibilă

În fine, militarii americani vor să finalize până anul următor modernizarea reţelei de drumuri din cadrul bazei şi construirea unora noi pentru că, în unele zone, din lipsa căilor de acces, maşinile trebuie să foloseacă pista de rulare pentru avioane, lucru nedorit conform standardelor NATO. 

În plus, va fi schimbat total sistemul de iluminare al aeroportului şi se are în vedere refacerea întregii instalaţii electrice. 

F-15, F-22, F-16 sau A-10

În ultimii ani, prin rotaţie, la Câmpia Turzii, forţele americane au amplasat vestitele avioane de vânătoare  F-15 Eagle, dar şi temutele aparate de atac la sol A-10 Thunderbolt II ai căror piloţi s-au antrenat şi se antrenează cu partenerii lor români. 

Chiar în acest moment US Air Force are la Câmpia Turzii 12 avioane F-15C / D din “ 131st Expeditionary Fighter Squadron” şi aproape 300 de militari care le deservesc. 

Imagine indisponibilă

Un avion F-22 venind la aterizare la Câmpia Turzii  FOTO MApN

Recent, două moderne avioane invizibile pe radar de tip F-22 Raptor au ajuns la Baza Aeriana de la Câmpia Turzii pentru a lua parte la exerciţiul Dacian Eagle 2018, alături de aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi F-15 Eagle americane. 

Avioanele F-22 provin din Escadrila 95 de Vânătoare, Unitatea 325 de Vânătoare din Baza Aeriană Tyndall, Florida, şi au sosit în Europa la începutul lunii august. Au fost însoţite de un avion cisternă KC-135 Stratotanker de la Unitatea 100 de Alimentare Aeriană din Baza Forţelor Aeriene Regale de la Mildenhall, Marea Britanie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite