Chirurgul Gheorghe Burnei, de la vocaţia de chirurg la cea de medic-dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei.se pare că suferea de Sindromul „Dumnezeu”, spun specialiştii FOTO Eduard Enea
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei.se pare că suferea de Sindromul „Dumnezeu”, spun specialiştii FOTO Eduard Enea

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat că a făcut experimente neautorizate pe copii şi că a luat mită pentru a efectua operaţii, a arătat un comportament care denotă o supra-apreciere a forţelor sale şi dispreţ faţă de părerile celorlalţi. Aceste trăsături, dar şi altele, arată că Burnei părea să aibă atitudinea unui medic-dumnezeu căruia îi este permis aproape orice, arată specialiştii în psihologie.

Potrivit unei investigaţii realizate de Casa Jurnalistului, reiese că profesorul Gheorghe Burnei a forţat limitele medicinei permise de lege şi de deontologie, mai mulţi copii suferind de pe urma inovaţiilor medicale făcute de acesta. O parte dintre micuţii pacienţi s-au stins în suferinţe groaznice, susţin unii părinţi. 

De asemenea, din relatările altor surse medicale este explicat faptul că acesta de numeroase ori, din dorinţa de a-şi spori reputaţie de medic, cu toate că era prodecan la universitate, şef în comisii de malpraxis şi considerat „cel mai bun doctor ortoped din România“, a încercat metode pe care alţii profesionişti nu au vrut să le folosească până nu era clar că acestea sunt în regulă şi respectă legea. 

„Adevărul“ a pus la cap la cap mai multe elemente ale atitudinii profesionale a lui Burnei pentru a face un scurt portret al personalităţii acestui, după cum arată investigaţia menţionată mai sus. 

Întrebat cum şi când are loc schimbarea unui cadru medical din simplu doctor în medic-dumnezeu, psihologul Mihai Copăceanu a făcut o prezentare generală a acestui fenomen. 

„În orice moment al carierei sau în niciun moment. Sunt medici care încă din primele zile de la începutul carierei au trăsături care îi fac să se simtă superiori multor oameni, îndeosebi oamenilor de rând şi inclusiv proprilor colegi. Unii dintre aceştia chiar deţin unele calităţi speciale profesionale sau personale sau şi le dezvoltă în timp, dar cu toate acestea ei se simt unici, speciali şi mult superiori. Fenomenul nu este deloc rar. Întâlnim în orice spital din Romania medici-dumnezei, care îşi depăşeşesc limitele profesiei şi abuzează de resursele profesiei şi de pacienţi. Tratează cu aroganţă maximă, cu ignoranţă şi deseori neglijează pacienţii ajungandu-se în unele cazuri inclusiv la erori profesionale şi malpraxis“, a explicat psihologul Mihai Copăceanu. 

De asemenea, unii dintre aceşti medici ajung la părere atât de bună asupra modului în care lucrează încât încep să fie desprinşi de realitate. „Sunt medici care par să prezinte o formă de narcisism patologic crezând că totul li se permite. Se simt cuprinşi de un sentiment de grandoare, simt nevoia să fie admiraţi şi elogiaţi, să primească tratamente speciale şi din păcate prezintă o lipsă de empatie“, completează Copăceanu. 

„Dumnezeul copiilor cu oase bolnave“

De altfel, Burnei s-a bucurat în media românească de numeroase articole în care era prezentat drept „om care face miracole“, „Dumnezeul copiilor cu oase bolnave“ sau „Chirurgul îngerilor“. Într-un interviu acordat de Burnei ziarului „Adevărul“ în ianuarie 2012, acesta vorbea mult şi de modul cum Divinul este cel care contribuie la „Revelaţia“ pe care o are medicul în sala de operaţie. Practic, medicul, prin „destăinuirea“ Divinului, era o prelungire a acestei forţe. 

„Eu am credinţa că în domeniul medical, mai ales în sala de operaţii, există momente sacre. Sala de operaţii este un sanctuar, unde se întâlneşte umanul cu divinul. Divinul se apropie prin graţie, iar umanul - prin veneraţie. Deasupra tuturor există Dumnezeu. Dacă în sala de operaţie, vine această veneraţie şi din partea pacientului, şi din partea doctorului, există posibilitatea ca acolo să se producă Revelaţia. Adică destăinuirea lui Dumnezeu în situaţii dificile. În intervenţiile mari te afli în postura în care nimic din ceea ce ştii sau din ce scrie în cărţile de specialitate nu se aseamănă cu ce e acolo. Numai această destăinuire îţi dă această inspiraţie, care aparent vine din partea ta. 

Burnei, faţă în faţă cu procurorii

Mai multe plângeri de luare de mită şi malpraxis au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe numele chirurgului ortoped Gheorghe Burnei, cel care a fost, la rândul său, şef al mai multor comisii de malpraxis. 

Sâmbătă, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Serviciului Omoruri - DGPMB. au efectuat cinci percheziţii domiciliare, dintre care una la Spitalul „Maria Sklodowska Curie” şi trei la locuinţele şefului Clinicii de Chirurgie si Ortopedie Pediatrică, profesorul Gheorghe Burnei. 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au precizat că dosarul în care este anchetat medicul Gheorghe Burnei vizează până acum comiterea a 17 fapte de luare de mită urmând să fie documentată şi acuzaţia că ar fi murit copii după ce ar fi făcut experimente pe ei.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite