Cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali, respinsă pentru că patronul Stelei s-a lăudat că nu se mai întoarce în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţurile anterioare, date în presă de către Gigi Becali în legătură cu faptul că ar fugi din ţară dacă va fi condamnat la închisoare, au contribuit la decizia Tribunalului Bucureşti de respingere a eliberării preventive a acestuia din închisoare. Un alt motiv a fost acela că latifundiarul nu este angajat la societăţile pe care aceste susţine că le conduce.

Tribunalul Bucureşti a dat luni publicităţii motivarea deciziei de respingere a eliberării lui Gigi Becali, pe o durată de maxim trei luni, din închisoare, potrivit căreia George Becali nu este angajat al niciunei societăţi comerciale precizate în cererea de întrerupere, dar nici al clubului de fotbal Steaua Bucureşti.

„Motivele invocate de acesta (Gigi Becali – n.r.) nu constituie împrejurări speciale şi nu sunt de natură a avea consecinţe grave asupra situaţiei patrimoniale a condamnatului, asupra societăţilor comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua Bucureşti”, se arată în motivare.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti precizează că nu se poate pune vorbi despre faptul că Becali a fost „luat prin surprindere” de decizia de condamnare la închisoare cu executare, mai ales din cauză că în unul din momentele în care aceste a fost plecat din ţară, el a declarat că nu se va întoarce în România dacă va fi condamnat.

Becali a mai precizat că ar vrea să fie eliberat pentru a-şi putea aranja ca cineva să se ocupe de afacerile sale, însă instanţa precizează în motivare că „societăţile comerciale evocate de petent aveau aceleaşi performanţe economice şi înainte de încarcerarea acestuia, astfel că nu poate fi vorba de împrejurări speciale, ci de împrejurări preexistente, care nu sunt de natură a produce consecinţe mai grave decât cele care s-ar fi produs, dacă petentul nu era încarcerat”.

Becali poate numi pe cineva care să finanţeze Steaua în numele său

Cu privire la finanţarea echipei de fotbal Steaua Bucureşti, tribunalul consideră că menţinerea decizie de arest a lui Becali nu este un obstacol pentru susţinerea materială în continuare a acestui club şi nici pentru efectuarea unor stagii de pregătire sau pentru realizarea unor performanţe deosebite la nivel naţional sau internaţional.

   

UPDATE Motivarea instanţei la decizia de a mări pedeapsa lui Becali cu şase luni

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii şi motivarea la decizia de mărire a pedepsei lui Gigi Becali cu şase luni de închisoare. Potrivit instanţei, Becali a dat dovadă de perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite.

„Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de timp în care acesta şi-a desfăşurat activităţile ilicite”, notează judecătorul Tribunalului Bucureşti (TB) în motivare.

Totodată, arată instanţa, „în situaţia în care nu s-ar aplica un spor cu ocazia contopirii pedepselor, s-ar crea impresia de impunitate pentru condamnat, ceea ce va constitui un îndemn la săvârşirea a cât mai multe infracţiuni, în viitor, după ce a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

„Tribunalul are în vedere de asemenea, în ce priveşte sporul de pedeapsă de şase luni, faptul că pentru infracţiunile cele mai grave că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare faţă de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere şi cu aplicarea circumstanţelor atenuante”, se mai arată în motivare.

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Instanţa a admis în parte solicitarea procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de aplicare a unui spor de un an de închisoare. 

Becali a luat trei ani pentru „Valiza”

Becali a fost condamnat definitiv, pe 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”. În acest dosar, patronul Stelei a primit trei ani de închisoare pentru dare de mită în 2006, trei ani de închisoare pentru dare de mită în 2008 şi un an de închisoare pentru fals în înscrisuri. 

Instanţa a decis contopirea celor trei pedepse, iar Becali trebuie să execute pedeapsa cea mai mare, mai exact trei ani de închisoare cu executare.

De asemenea, pe 20 mai, completul de cinci judecători al Instanţei Supreme l-a trimis pe Becali doi ani după gratii pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul „Schimbul de terenuri” în care au fost implicaţi şi generalii Dumitru Cioplină şi Victor Babiuc, ambii condamnaţi tot la câte doi ani de închisoare.

Trei ani cu executare în dosarul „Schimbul de terenuri”

La pronunţarea sentinţei de pe 20 mai, judecătorii Curţii Supreme au contopit pedepsele din dosarul „Schimbul de terenuri” şi din dosarul în care latifundiarul din Pipera a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru sechestrarea de persoane, astfel că Becali a primit pedeapsa cea mai mare, trei ani de  închisoare cu executare.

La anunţarea sentinţei din dosarul „Valiza”, magistraţii nu au mai contopit pedepsele din cele trei dosare, astfel că avocaţii lui Becali au depus o cerere la Tribunalul Bucureşti în acest sens.

„Instanţa Supremă nu a făcut reindividualizarea şi contopirea pedepselor lui George Becali, având în vedere că acesta se află deja în închisoare unde execută o pedeapsă de trei ani în dosarul «Schimbul de terenuri». În aceste condiţii, vom cere, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta”, au precizat apărătorii finanţatorului de la Steaua.

Potrivit specialiştilor există posibilitatea ca instanţa să dispună un spor de pedeapsă, dar această decizie rămâne strict la latitudinea judecătorilor. 

Motivarea Tribunalului Bucureşti la respingerea cererii de eliberare din penitenciar

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite