Ceremonie de reînhumare a osemintelor unor militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de militari români au murit în bătăşia de la Stalingrad
Mii de militari români au murit în bătăşia de la Stalingrad

De ziua Ziua Armatei, românii îşi celebrează eroii. Pentru a doua oară, Ziua Armatei Române va fi marcată şi în Federaţia Rusă. În localitatea Rossoşka, unde a fost inaugurat, anul trecut, primul cimitir militar românesc din Federaţia Rusă, va avea loc ceremonia de reînhumare a osemintelor a 594 de militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad (astăzi, Volgograd).

Serviciul religios va fi oficiat de către un preot militar român. Ministerul Apărării Naţionale va fi reprezentat de o delegaţie condusă de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava.

La manifestare au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, oficiali din Federaţia Rusă şi ataşaţi militari străini acreditaţi la Moscova.

Proiectul de înhumare a osemintelor militarilor români într-un singur cimitir a fost demarat de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor încă din anul 2014. Inaugurat în anul 2015, cu prilejul Zilei Armatei României, Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 6.000 metri pătraţi.

Configuraţia acestui prim cimitir românesc de onoare din Federaţia Rusă este inspirată din modelul crucii latine – simbol primordial al creştinismului, al biruinţei şi al mântuirii. Forma crucii latine se regăseşte atât în modul în care sunt configurate aleile, cât şi în tipul monumentului comemorativ comun, amplasat în centrul platoului de ceremonii. Crucea comemorativă are o înălţime de patru metri şi este realizată din granit de culoare deschisă, iar la baza acesteia este fixată o placă din granit negru pe care este gravată inscripţia: „In memoriam militarilor români căzuţi în luptă la Stalingrad“. În partea superioară a aleii centrale şi de-alungul aleii transversale sunt montate 22 de plăci de granit negru pe care sunt inscripţionate numele localităţilor din regiunea Volgograd şi zona Kalmîkia în care au existat cimitire de campanie româneşti, de unde s-au exhumat sau urmează să fie exhumate osemintele eroilor români care vor fi aduse la Rossoşka.

Anul trecut, statul român a realizat primele exhumări în regiunea Volgograd, fiind identificate rămăşiţele a 72 de militari români ce au fost reînhumate cu prilejul inaugurării cimitirului. Exhumările din regiune au continuat şi în anul 2016, iar în punctul de luptă Gromki au fost identificate osemintele celor 594 de militari români care vor fi strămutate în aşezământul social-cultural românesc de la Rossoşka.

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a identificat mormintele a 4.345 de militari români căzuţi în lupta de la Volgograd şi înhumaţi în 65 de cimitire de campanie şi în gropi comune.

Însumând numărul militarilor din cimitirul românesc şi din cel vechi, german, din localitatea Rossoşka, cifra militarilor români căzuţi în luptă la Stalingrad ce au fost înhumaţi se ridică la peste 1800 de militari.

Căzuţi în luptă

Pe timpul Campaniei din Est (iunie 1941 – martie 1944), Armata Română a fost încadrată în planul de luptă al Wehrmacht-ului, pe flancul de Sud: Ucraina-Crimeea-Marea Azov-Don-Stalingrad-Caucaz. În noiembrie 1942, trupele româneşti deţineau poziţiile cele mai vulnerabile de pe linia Donului şi în Stepa Kalmîkă, cu o slabă posibilitate de acoperire, o sumară înzestrare tehnică şi aproape fără rezerve, iar contraofensiva sovietică a condus la grele pierderi în rândul acestora, astfel că, pentru intervalul 15 noiembrie 1942 - 15 martie 1943, estimările indicau 15.566 morţi, 67.183 răniţi şi 98.692 dispăruţi.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite