Cauza morţii lui Ilie Gâzea, bărbatul care a participat la mitingul diasporei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cauza oficială a morţii  bărbatului de 62 de ani care a participat la protestul din 10 august este o hemoragie digestivă superioară, provocată de o boală cronică.

UPDATE Medicii legişti din Alexandria au încheiat autopsia. Medicii legişti nu au stabilit o legătură intre bolile cronice de care suferea Ilie Gâzea şi gazele inhalate de acesta. Concluzia preliminară este ca Ilie Gâzea s-ar fi stins din cauza unei hemoragii digestive superioare, cauzate de o boală cronică. Institutul de Medicină Legală Mina Minovici urmează să facă teste suplimentare. 

Poliţiştii şi procurorii din Teleorman au deschis luni un dosar penal după moartea unui bărbat de 62 de ani, care a participat la mitingul din Bucureşti, de pe 10 august. În urma intervenţiei în forţă a jandarmilor acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale în Piaţa Victoriei, unde i s-a făcut rău. El le-a spus medicilor de la SMURD că suferă de mai multe boli, însă a refuzat în acel moment să fie transportat la spital. Câteva zile mai târziu, a ajuns în stare gravă la Spitalul din Alexandria, unde a şi murit. 

Soţia protestatarului decedat a declarat că acesta i-a relatat că i s-a făcut rău de la gazul lacrimogen. „Mi-a povestit că i-au pulverizat gaze şi i-a dat sânge şi pe nas, şi pe gură”, a declarat soţia acestuia, care a afirmat că înainte să meargă la proteste acesta nu se simţea rău. „Nu, nu se simţea rău. El avea probleme cu inima şi anemia”.

Bărbatul fusese la mitingul anti-PSD cu încă 14 prieteni. Mulţi dintre ei se tem că substanţele iritante împrăştiate de jandarmi i-au grăbit sfârşitul bărbatului de 62 de ani, ce suferea de mai multe afecţiuni cronice, după cum relatează Digi24.

„Ştiţi cum este asta, mortul e vinovatul. Dar şi dacă ar fi fost bolnav poate asta i-a cauzat decesul sau i-a grăbit decesul”, a declarat Constantin Vai, martor la aceste evenimente.

„I-a dat sângele pe nas şi pe gură lui Iliuţa, clocotea. L-am luat, nici eu nu mai vedeam bine, m-am dus în spate la SMURD. Acolo l-am băgat la urgenţă, l-au pus pe un scaun, au văzut că nu îi pot opri hemoragia, l-au întins pe o targă, după 15 minute l-au stabilizat şi am plecat de acolo”, a completat şi Tufă Mişu, un alt martor, potrivit aceleiaşi surse. 

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă confirmă faptul că bărbatul a apelat la medicii SMURD în acea seară. Au vrut să îl ducă la spital, însă acesta a refuzat.

Raed Arafat, şeful DSU, a afirmat marţi în cadrul audierilor Comisiei parlamentară de anchetă că abia după 4 zile de la protest, pacientul, "cunoscut cu probleme cardiace şi digestive", s-a simţit rău şi a ajuns la Spitalul din Turnu Măgurele, iar ulterior a fost transferat la Spitalul din Alexandria, la Terapie Intensivă, unde "a avut încă un puseu de sângerare şi a decedat".

"Faptul că vărsăturile au apărut la 4 zile după, arată că este puţin probabil (să existe o legătură cu substanţele inhalate la protest - n.red.)", a susţinut Raed Arafat.

"Corelarea dintre substanţe (de la protest - n.red.) şi starea pacientului, la acest moment, nu pot să o găsesc. Autopsia ne va spune cauza decesului. Dacă se găseşte o corelare, va fi găsită de medicii care fac autopsia. Cel mai probabil, a fost un alt episod medical separat, care nu are corelare cu ceea ce a fost pe 10 august. Ceea ce iese de la autopsie poate să arate altceva, dar astea sunt datele pe care le am acum", a spus Raed Arafat.

Spitalul Judeţean Alexandria a infroamt luni că bărbatul care a participat la protestul din 10 august şi care murit duminică noapte în unitatea medicală era în evidenţe cu mai multe afecţiuni cardiace şi digestive, precizând că era internat din 15 august la terapie intensivă, cu diagnosticul "ulcere multiple sângerânde".

"Investigaţiile au confirmat diagnosticul de ulcere multiple sângerânde şi a fost internat la Terapie Intensivă, unde a beneficiat de tratament specific pacientului critic.  Cu toate acestea, starea pacientului s-a agravat.  În data de 19 august, orele 23.45, bărbatul a decedat, în urma unui stop cardio-respirator. Facem meţiunea că pacientul era în evidenţă pentru mai multe afecţiuni cardiace şi digestive.  Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei", a transmis Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite