Adevărul Live: Ce poate obţine Victor Ponta la Beijing? Ion M. Ioniţă: Chinezii pot face diferenţa în domeniul infrastructurii, la autostrăzi şi trenuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii Ion M. Ioniţă şi Liviu Iolu au discutat, la Adevărul Live, despre vizita oficială premierului Victor Ponta în China, nominalizările în funcţiile de comisari europeni şi moţiunea de cenzură a opoziţiei.

Premierul Victor Ponta se află într-o vizită în Chine împreună cu soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu şi alţi patru miniştri. Guvernul României şi-a pus mari spreanţte într-un parteneriat economic şi comercial cu marea putere din Est încă de la Forumul China-Europa de Est desfăşurat la Bucureşti. Jurnalistul Ion M. Ioniţă, recent întors din China, a explicat la Adevărul Live ce poate obţine România din această relaţie întărită de premier. Printre subiectele de discuţie s-au mai aflat şi moţiunea de cenzură pe care opoziţia o depune azi în Parlament, dar şi nominalizările în funcţiile de comisari europeni.

Ion M. Ioniţă: Partea chineză consideră şi acum că forumul de la Bucureşti a fost un succes, s-au semnat nişte memorandumuri, dar nu s-a ajuns să fie puse în aplicare. De aceea este nevoie de intervenţia premierului pentru a se semna nişte contracte. Este vorba de memorandumurile pentru reactoare, sunt foarte interesaţi să cumpere carne de vită şi de porc în China. Mai ales în contextul sancţiunilor Rusiei, piaţa chineză este uriaşă, ar fi un debuşeu. Plus mai sunt şi investiţiile pe care România le scoate mereu de la naftalină, proiectul Tarniţa, la Rovinari. Dar unde s-ar putea face o diferenţă e în infrastructură. Ei construiesc mii de kilometri anual. 

Experţi în trenuri de mare

La fel, ei fac mari progrese cu trenurile de mare viteză, acum au 7.000 de kilometri terminaţi de reţea, începând din 2008. Cea mai mare linie, Beijing-Shanghai, are 1.300 de kilometri, ajung la 250 km/h. Spre Harbin, în nord, la graniţa cu Siberia, este o altă linie şi a fost dezvoltată în condiţii foarte grele, cu geruri de -40 de grade, în condiţii geologice grele. La fel, linia spre Tianjin, unde este un uriaş hub. Cu banii din Est ei vor să investească în zonele din Vest, încearcă să le ridice.

Liviu Iolu: Este momentul să speculăm această prietenie româno-chineză.

Ion M. Ioniţă: Se împlinesc 30 de ani de când China creşte cu 10% pe an, acum au redus controlat la 7%. Toate marile corporaţii ale lumii se îndreaptă spre China. Să spui acum că China e mare e un truism, dar când vezi la faţa locului 1,3 miliarde de oameni hotărăţi să o dezvolte e altceva. Trebuie să folosim această deschidere. Angela Merkel merge în China cu câte un avion de oameni de afaceri, David Cameron la fel, Putin încearcă să deschidă China. România poate folosi această deschidere. Se vede că la Comarnic-Braşov lucrurile sunt împotmolite, la Piteşti-Craiova statul a promis un "drum expres" pentru Ford, Dacia spune şi ea că are nevoie de Sibiu-Piteşti. Aşa au ajuns să facă Dacia în Maroc, le transportă apoi în Vestul Europei. Judeţele care atrag acum investitori sunt cele de pe traseul Arad-Sibiu. În zonele lipsite de infrastructură se întâmplă un lucru destul de îngrijorător: pleacă. Nu mă refer la lanţurile de magazine, mă refer şi la distribuţie, la energie şi e îngrijorător.

Ion M. Ioniţă: Cred că e mai puţin o vizită electorală, un celebru om politic spunea că "Nu mă interesează ce culoare are pisica, important e să prindă şoareci". Nu e important ce guvern aduce investitori, important e să o facă. Dar, deocamdată toate au bătut pasul pe loc. Tarom a renunţat la linia spre Beijing, ar fi extraordinar pentru România să avem această linie. Numai la nivel de turism peste 100 de milioane de chinezi pleacă anual din ţară. La fel şi pentru oamenii de afaceri, acum nu există zbor direct.

Despre postul de comisar european

Liviu Iolu: Trecem la alt subiect, postul de comisar european. Se pare că Dacian Cioloş nu va mai avea un portofoliu, iar premierul a spus că ar putea fi o femeie.

Ion M. Ioniţă: Acest lucru nu reflectă decât situaţia României în Europa. Dacă vă uitaţi, Polonia o să aibă chiar postul de preşedinte al Consiliului European. Polonia a avut o mare dezvoltare, în partea de vest aproape că nu mai există graniţă, au dezvoltat foarte mult zona. În România ce avem? Numai lovituri sub centură, debarcări... Comisarul Cioloş a reformat Agricultura, dar în Europa se schimbă geografia politică. Acum ţările mari trebuie recompensate. S-ar putea să avem doar un domeniu periferic. În afară de Dacian Cioloş nu avem nici oameni, avem doar politruci, doar cu scandal, pe alţii aşteaptă DNA-ul să-i ia. În afară de agricultură, avem pe cineva care să preia un portofoliu de Economie? Avem pentur Energie? La Bruxelles nu te aşteaptă să stai la televizor la talk-show-uri. România trebuia să aibă deja 30-40 de oameni capabili să fie propulsaţi în funcţii importante la Bruxelles. E clar că România a rămas nepregătită.

Liviu Iolu: Suntem la mâna lui Jean Claude Junker (preşedintele Comisiei Europene - n.r.), dar la noi preşedintele şi premierul se bat pe la Curtea Constituţională, e clar că Ponta şi Băsescu trebuiau să susţină. În Polonia, toată clasa politică îl susţine pe Donald Tusk pentru şefia Consiliului European. 

Ion M. Ioniţă: Vă daţi seama ce ar fi însemnat să vină opoziţia şi să zică că are pete în dosar sau că fuma în WC la şcoală? Pentru Uniunea Europeană este o simbolistică extraordinară, mai ales în contextul cu ofensiva Rusiei. Pe lângă Donald Tusk s-a discutat de doi oameni, de doi polonezi, mai era şi Radoslaw Sikorski, care a făcut zeci de drumuri la Kiev, a negociat noaptea aceea tensionată, le-a spus celor din opoziţia ucraineană că vor fi omorâţi toţi. Nu putem decât să-i felicităm. De asta Barack Obama s-a dus în Polonia şi nu a venit la noi. Dar ca să fii băgat în seamă trebuie să ai rezultate economice, Polonia este singura ţară europeană care nu a intrat în recesiune. La noi, politicienii nu sunt în stare să absoarbă banii daţi aproape gratis. Păi cum ne văd vesticii? Păi România e ţara aia unde 60% din populaţie se duce la privată în fundul curţii, noi n-am fost în stare să facem autostrăzi, căi ferate, apă la ţară. Neamţul nu mai poate să conceapă aşa ceva.

Ion M. Ioniţă: În România procedurile sunt mult mai alambicate decât cele de la Bruxelles, a spus-o şi Angela Filote, reprezentanta Comisiei Europene în România. Dar s-au îngropat în hârţogăraie doar ca să nu-şi asume nimeni nimic.

Despre moţiunea de cenzură a Opoziţiei

Ion M. Ioniţă: Opoziţia nu poate obţine dărâmarea Guvernului, dar arată că există. Aşa mai dă ocazii candidatului să mai zică ceva. 

Liviu Iolu: Iohannis nu va fi în Parlament să-şi susţină un discurs, spre deosebire de Crin Antonescu, cum făcea el anterior. Acum avem un fel de "vizite de lucru" în teritoriu, cam cum făcea Nicolae Ceauşescu, doar că acum au pagină de Facebook şi îşi pun poze acolo. Vedem că Iohannis este la Sconiceşti, Elena Udrea la Turda. Problema este că nu se propune nimic, nu există niciun mesaj. 

Ion M. Ioniţă: Băsescu avea lupta anti-corupţie, Ponta avea în campaniile anterioare povestea cu românismul. Dar acum ce? Spune ceva: mă aliez cu Burkina Faso! Sau: lucrurile n-au mers acum în România pentru că A,B,C... Păi nu mă interesează că vrei să-l baţi pe ală, mă interesează de ce, ce vrei să faci. Ce valori ai, cu ce te identifici? Păi la noi e invers: am dosare, am informaţii, i-am dat în cap. Păi de ce? "Păi s-o fur, dom'le!". "Ala dinainte a furat-o, dar eu o s-o fur mai elegant". Dacă ar fi cinstiţi, asta ar spune candidaţii. Iliescu propunea ceva, venea cu modelul suedez, dar propunea ceva. Venea Dreapta - hop să tăiem coada. Acum n-am văzut nimic. În afară de înjurătură cu ce te diferenţiezi.

Liviu Iolu: Am putea vedea candidatura şi ca pe un interviu de angajare. Cum te vezi peste 5 ani?

Ion M. Ioniţă: Este o campanie proastă, proastă ca noaptea. Nu e ca şi cum ar ar avea o idee, dar e prost comunicată. La noi, baronii îşi vând votul propriului partid. Băieţii aştia cer: îţi dau victoria în judeţ, dar vezi că am şi eu 7 dosare, vezi că dacă mă bagă la bulău, dai şi tu un decret de graţiere. Alţii vor portul (din Constanţa - n.r.), alţii vor bani din fondul de urgenţă. Deocamdată nu ştim dacă toţi candidaţii îşi vor strânge semnăturile, nu ştim dacă Monica Macovei va strânge de exemplu. Apoi, am putea vedea oameni chemaţi pe la DNA. Traian Băsescu probabil se va implica puternic şi pentru a face asta trebuie ca unul sau altul din candidaţi să nu mai ia startul. Plus că se bănuieşte această înţelegere de subteran între Ponta şi Băsescu, astfel încât fiecare să-şi vadă interesul.

[<a href="//storify.com/Noemi_Varga/delega-ia-roman-condus-de-premierul-victor-ponta-l" target="_blank">View the story "Delegaţia română, condusă de premierul Victor Ponta, la Beijing" on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite