Poliţia Capitalei anunţă ce amenzi au primit membrii Executivului pentru „fotografia anului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a aplicat, astăzi, sancţiuni contravenţionale pentru cinci membri ai Executivului.

Potrivit Poliţiei Capitalei, premierul Ludovic Orban şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu au fost amendaţi cu câte 3000 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. 

Ministrul Economiei Virgil Popescu şi ministrul Transporturilor Lucian Bode au fost sancţionaţi cu câte 2500 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară în spaţii închise.

Singura care a scăpat mai ieftin este vicepremierul Raluca Turcan, pentru că avea mască, dar o purta necorespunzător. Ea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei. 

Ludovic Orban a achitat deja amenda

Premierul a anunţat că a achitat 3.000 de lei, prin ghişeul.ro, o sumă egală cu salariul său de pe vremea când nu era prim-ministru.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.

Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie“, arată un comunicat al Guvernului.

„Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a aplicat, astăzi, sancţiuni contravenţionale pentru cinci membri ai Executivului. Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană,pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară. A cincea persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecţie în mod necorespunzător.”, a transmis Poliţia Capitalei sâmbătă seara.

O fotografie în care apar premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări a fost distribuită intens vineri seară pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern, iar cele mai multe comentarii ale utilizatorilor au fost negative. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite