Înainte de toate, clădirea reflectă doar parţial gusturile fostului cuplu dictatorial. Din punct de vedere arhitectural, este o vilă de dimensiuni mari, în niciun caz un „palat“, tipic pentru scopul său. Stilistic, spaţiul ilustrează ideea despre lux a unor lideri comunişti.  Nu a fost o locuinţă reprezentativă, aici neavând loc primiri oficiale sau de lucru. Era domiciliul de serviciu al familiei la putere. Obiectele personale care umpleau casa la momentul căderii regimului s-au împuţinat, unele ajungând să fie azi tranzacţionate la casele de licitaţie. Ironie capitalistă!

Deschiderea locului pentru a vizitatori pune încă un obiectiv cu tema comunismului pe harta Bucureştiului. Turiştii vor avea ocazia să vadă nu doar Casa Poporului, adică locul de muncă al dictatorilor, în care nu au apucat să se mute, ci inclusiv mediul vieţii lor private. Conceptul de casă-muzeu a unor politicieni mai mult decât controversaţi nu este nou în Europa de Est, reşedinţa bulgarului Jivkov sau a ucrainianului Ianukovici servind de exemple. Acum, intenţia RAAPPS-ului este una, efectul poate fi altul.

Deschiderea locului pentru a vizitatori pune încă un obiectiv cu tema comunismului pe harta Bucureştiului.

Totul depinde de ghidaj. Întocmai ca la Casa Poporului unde, de regulă, vizitatorul este bombardat cu informaţii despre numărul de camere, lungimea coridoarelor, tonele de marmură, covoare şi cristaluri etc. Tot de regulă, lipsesc referinţele explicite şi clare la contextul ridicării celei de a două clădiri din lume ca mărime, la crimele umane şi patrimoniale de la temelia sa. Oaspeţii, mai ales cei străini, pleacă derutaţi de ceea ce a fost în stare să construiască una dintre cele mai sărace ţări din Est. Umirea se amestecă, da!, cu admiraţia. Simbolistica este dată peste cap.

Având acest precedent, „Palatul Primăverii” nu trebuie să devină loc de pelerinaj, ocazie de a prezenta „faţa umană” a cuplului Ceauşescu, pretext subtil de a relativiza figurile a două persoane care au patronat o dramă naţională din care ne refacem cu atâta greutate. Iată de ce dimensiunea muzeală trebuie să devină treptat dominantă, viitorul Muzeu al Crimelor Comunismului în România putând avea în fosta casă locuită de Ceauşeşti o secţie dedicată discrepanţei dintre teoria comunistă şi realitatea socială, dintre propagandă şi adevăr.