Calculatoare, furate din sediul Primăriei Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Sibiu a anunţat, ieri la prânz, că trei unităţi de calculator au fost furate, în noaptea de luni spre marţi, dintr-una din încăperile instituţiei, iar cazul a fost

Primăria municipiului Sibiu a anunţat, ieri la prânz, că trei unităţi de calculator au fost furate, în noaptea de luni spre marţi, dintr-una din încăperile instituţiei, iar cazul a fost trimis spre cercetare Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul IPJ Sibiu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sibiu, încăperea deservea Direcţia Fiscală, a cărei activitate nu a fost afectată de furtul calculatoarelor. Modul de operare al hoţilor a făcut ca ei să nu poată fi auziţi de paznicii clădirii. Poliţia Sibiu a început o anchetă. "În urma incidentului, s-a produs un prejudiciu de peste 12.600 RON", a declarat subinsp. Luciana Balteş, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite